Anchetă ultrarapidă a procurorilor militari în cazul pompierului botoșănean care și-a abuzat soția. Agresiunea a avut loc în prima jumătate a lunii octombrie, iar în mai puțin de două luni procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iași au dispus trimiterea în judecată a bărbatului pentru violență în familie.
Dosarul a fost înaintat spre soluționare instanței militare, asta pentru că, având calitatea de militar, subofițerul de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență va trebui să dea explicații pentru gestul său în fața magistraților militari. Așa se face că procesul se va desfășura la Iași.
Ordin de protecţie pentru 6 luni şi internare la Psihiatrie
Între timp, soția pompierului a obținut un ordin de protecție valabil 6 luni, interval în care bărbatul nu va avea voie să se apropie de ea și nici de cei trei copii minori. În plus, ea a deschis și acțiune de divorț. Totodată, autoritățile au dispus internarea obligatorie a pompierului la Secția de psihiatrie a Spitalului Județean pentru tratament de specialitate.
Desfăşurare de forţe pentru salvarea soţiei ameninţată cu moartea
Incidentul violent a avut loc în municipiul Botoșani, în locuința familiei, când pompierul, A.R.D., în vârstă 38 de ani, aflat în timpul său liber, și-a agresat soția de față cu cei trei copii. Însărcinată, femeia ar fi fost lovită, muşcată de o ureche şi supusă unor raporturi sexuale forţate. Într-un final, victima a reușit să scape și a sunat la 112, solicitând sprijin din partea forțelor de ordine. Ulterior, însă, bărbatul a imobilizat-o şi a blocat uşa apartamentului. Când au ajuns la adresă, poliţiştii şi jandarmii au fost întâmpinaţi de refuzul bărbatului de a le deschide. Cum din interiorul apartamentului se auzeau strigăte de ajutor, iar cei trei copii plângeau, oamenii legii au cerut ajutorul celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, în fapt colegi de serviciu ai agresorului. Astfel, un echipaj de descarcerare s-a deplasat, în toiul nopţii, la adresa acestuia şi a spart uşa pentru a permite accesul poliţiştilor şi jandarmilor în interior.
Agresor „anihilat” cu şocuri electrice
Aflat în apartament, subofiţerul ISU a întrerupt curentul electric din casă, pentru a îngreuna intervenţia poliţiştilor. Acesta o ţinea pe femeie lângă el, cu un cuţit aproape de gât şi ameninţa că îi va face rău. Odată intrate în casă, echipele de intervenţie au reuşit să îi distragă atenţia, l-au incapacitat folosind bastonul cu electroșocuri, după care l-au încătușat, femeia scăpând teafără și nevătămată. Ulterior, A.R.D. a fost internat în spital.
Cazul a intrat şi în atenţia conducerii ISU Botoşani, care a dispus efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. În timpul anchetei penale, procedurile disciplinare au fost sistate, așteptându-se decizia magistraților militari.
În prezent, bărbatul este în concediu medical.