spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTDemisie din PNL în ziua alegerilor parlamentare

Demisie din PNL în ziua alegerilor parlamentare

Consilierul municipal Marius Oroşanu a anunţat că pleacă din deliberativul local dar şi din PNL. El şi-a anunţat decizia chiar în ziua alegerilor parlamentare, precizând că nu intenţionează să intre în alt partid, ci renunţă la viaţa publică şi politică.

Nimeni nu m-a îndemnat să mă retrag din politică, nimeni nu m-a constrâns sau șantajat. Nu sunt șantajabil cu nimic și mă mândresc cu asta! Decizia îmi aparține 100%! Plecarea din PNL și din politică are un singur motiv: nu sunt bun pentru această activitate. Nu sunt un bun politician. Sunt un mediocru, în cel mai bun caz, iar eu nu pot accepta să fiu mediocru într-un domeniu sau o activitate. Sunt exigent cu cei din jur, dar și cu mine însumi. Mă <sancționez> tocmai pentru ineficiența mea politică. Oportunități și sprijin am avut, dar nu le-am fructificat!”, a scris Marius Oroşanu pe o reţea de socializare.

“Voi rămâne cu gândul alături de primarul Cătălin Flutur”

Pentru consilierul liberal, aflat la al doilea mandat în CL Botoşani, alta ar fi fost evoluţia în politică şi administraţie dacă la alegerile din 27 septembrie Cătălin Flutur ar fi câştigat al patrulea mandat de primar al municipiului. „Îmi cer scuze organizației municipale PNL pentru că i-am încurcat la locale. Deși acum plec, voi rămâne cu gândul că alături de primarul Cătălin Flutur puteam face o echipă bună pentru municipiul Botoșani. Funcția de viceprimar alături de primarul Cătălin Flutur era una din provocările mele profesionale. De aceea am candidat la locale. Nu a fost să fie! Am fost la 16 voturi de o nouă provocare. Alte provocări profesionale nu am. Am scris asta de prea multe ori. Nu mă interesează nicio altă funcție. Îmi ajunge cea de șef centru la Sf. Mina, care mă stoarce fizic și psihic zi de zi. Și credeți-mă că după opt – nouă ore de activitate la Sf. Mina nu mai ești bun nici de politică, nici de alte activități publice”, a mai transmis Marius Oroşanu.

Marius Oroșanu este al treilea liberal care renunţă la mandatul de consilier municipal, după Costel Șoptică și Viorel Iliuță.

În locul lui va intra în CL Monica Răileanu, purtător de cuvânt în cadrul Prefecturii Botoşani.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.7 ° C
23.8 °
22.8 °
39 %
2.2kmh
48 %
D
24 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...