spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTZiua Națională a României sărbătorită într-un mod fără precedent

Ziua Națională a României sărbătorită într-un mod fără precedent

Ziua Națională a României a fost marcată astăzi și la Botoșani, însă cu o serie de ceremonii într-un format restrâns. Manifestările au avut loc în Piața 1 Decembrie 1918 din Centrul vechi al municipiului, dar fără public. Până și oficialitățile locale au fost într-un număr mai mic și au trebuit să asigure distanțarea fizică. De altfel, perimetrul a fost asigurat încă din jurul orei 11 cu forțe de ordine, iar traficul pietonal prin zonă a fost restricționat. Din cauza măsurilor impuse pe fondul pandemiei, șefii de instituții și reprezentanții partidelor politice au trebuit să desemneze câte un singur reprezentant, iar accesul în Piața 1 Decembrie 1918 s-a făcut numai după un triaj observațional.

Ceremonial început cu intonarea imnului de stat

Ceremonialul a început cu Garda de onoare formată din militari ai Garnizoanei Militare Botoșani, care a dat onorul, moment urmat de intonarea imnului de stat „Deșteaptă-te, române!”. Ulterior a avut loc un scurt ceremonial religios, iar manifestările s-au încheiat cu depuneri de coroane, fiind depuse doar patru coroane de flori la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial, din partea Instituției Prefectului Județului, Garnizoanei Militare Botoșani, Consiliului Județean și Primăriei municipiului Botoșani.

Populaţia nu a avut acces la ceremonie

Cum populația nu a avut acces la ceremonii, prefectul județului, Dan Nechifor, a transmis un mesaj tuturor botoșănenilor. „Sărbătorim Ziua Națională a României într-un cadru atipic, date fiind vremurile pe care le trăim. Chiar dacă manifestările obișnuite nu au putut avea loc în context mai larg, vă îndemn, dragi botoșăneni, să regăsiți aceeași bucurie în suflet ca în anii anteriori, în această zi cu o însemnătate deosebită pentru fiecare dintre noi! 1 decembrie 1918 este ziua reper a României, ziua în care neamul românesc s-a întregit, ziua Marii Uniri, ziua în care dorința de veacuri a românilor de a realiza unitatea națională și statală a poporului român s-a înfăptuit.

Românii au dovedit că suntem un popor puternic. Indiferent că au răzbit aici, pe meleagurile natale sau că au ales calea străinătății, România înseamnă ”acasă” pentru toți cei care simt românește.

Să fim mândri că suntem români și să nu uităm că acest privilegiu îl datorăm înaintașilor noștri, care cu propriul sânge, ne-au lăsat moștenire pământul pe care astăzi pășim cu toții. Adresez un apel tuturor botoșănenilor, la responsabilitate și la unitate. Așa cum strămoșii noștri au apărat cu prețul vieții pământul românesc, prin patriotism și sacrificiu, așa și astăzi, dat fiind contextul epidemiologic, fiecare dintre noi, avem datoria de a ne apăra și proteja propria viață și a celor din jur. La mulți ani, România! La mulți ani, români!”, este mesajul prefectului Dan Nechifor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
17.9 ° C
21.6 °
17.8 °
49 %
1.9kmh
12 %
D
18 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
24 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...