spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTCentrul de Transfuzii luat cu asalt de donatori pentru medicul Malancea

Centrul de Transfuzii luat cu asalt de donatori pentru medicul Malancea

Zeci de botoșăneni au ajuns la Centrul de Transfuzii încă de la primele ore ale dimineții pentru a dona sânge. După ce medicul ortoped Radu Malancea a fost diagnosticat cu disecție de aortă duminică dimineață.

Majoritatea oamenilor au fost mobilizați de Daniel Câșlariu, reprezentantul asociației Grup Civic. “Am discutat cu mai mulți prieteni. Asigurăm și transport din județ. Deja ne-am adunat aproape 20”, a spus Daniel Câșlariu.

Reprezentanții CTS au decis să deschidă și azi centrul, deși programul este întrerupt până miercuri.

Medicul Radu Malancea a fost transportat la Iași cu o ambulanță pentru a fi supus, luni dimineață, unei intervenții extrem de complicate.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie ușoară
9.4 ° C
12.2 °
9.4 °
68 %
3.1kmh
26 %
S
24 °
D
22 °
lun
23 °
mar
24 °
mie
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...