spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTControale anti-COVID urmate de zeci de amenzi

Controale anti-COVID urmate de zeci de amenzi

Zeci de botoșăneni continuă să fie amendați zilnic pentru că încalcă măsurile de protecție instituite de autorități pentru stoparea pandemiei de coronavirus. Iar sancțiunile nu sunt tocmai de neglijat.

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști, jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pentru verificarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate dar și mijloace de transport în comun.

Astfel, pe raza întregului județ, au fost organizate cinci acțiuni punctuale, în sistem propriu cât și integrat, în cadrul acestora fiind controlate peste 100 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate, dar și 79 de mijloace de transport în comun. Echipele de control au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 22.000 de lei, dintre care 52 persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu, iar 10 sancțiuni pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea pe timpul nopții, fără un motiv întemeiat.

„Recomandăm cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție, să nu se expună la riscuri”, este mesajul transmis botoșănenilor de către polițiști.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.6 ° C
20.6 °
20 °
45 %
0.6kmh
90 %
D
23 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...