spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTȘofer beat criță dat în vileag de un taximetrist

Șofer beat criță dat în vileag de un taximetrist

A lovit o femeie cu mașina, după care a dat bir cu fugiții. Așa a reacționat un botoșănean în vârstă de 61 de ani, care, beat fiind, a provocat un accident rutier și a crezut că poate scăpa cu fuga.

Accidentul a avut loc miercuri, în apropierea sensului giratoriu din intersecția străzilor Împărat Traian și Tudor Vladimirescu, în momentul în care femeia, în vârstă de 46 de ani, s-a angajat în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. După ce a făcut câțiva pași, femeia a fost acroșată de un autoturism, al cărui șofer nu a oprit, continuându-și deplasarea.

Botoșăneanca a scăpat fără răni, iar fugarul poate că ar fi reușit să se ascundă. Doar că un taximetrist care se afla în apropiere a avut prezența de spirit și a notat numărul de înmatriculare al mașinii, iar în urma unui apel pe 112 polițiștii din cadrul Biroului Rutier au reușit să-l identifice pe șoferul care a dat bir cu fugiții.

„Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, urmând ca în funcție de rezultatele acestora să se dispună măsuri”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
11.2 ° C
12.7 °
11.1 °
74 %
1.8kmh
10 %
vin
26 °
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...