Astăzi, 15 noiembrie, creştinii ortodocşi au intrat în Postul Naşterii Domnului, sau al Crăciunului, care are o durată de 40 de zile. Primele menţiuni despre Postul Naşterii Domnului datează din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin şi episcopul Leon cel Mare al Romei. În anul 1166, Sinodul local din Constantinopol, în timpul patriarhului Luca Chrysoverghi, a hotărât ca toţi credincioşii să postească 40 de zile. Înainte de acest sinod, creştinii posteau diferit, unii numai şapte zile, iar alţii şase săptămâni.
Acest post aminteşte de postul patriarhilor şi drepţilor din Vechiul Testament şi de cel al lui Moise de pe Muntele Sinai. Astfel, după cum aceştia au postit în vederea venirii lui Mesia, tot astfel se cuvine să întâmpine şi creştinii naşterea lui Iisus Hristos.
În Postul Crăciunului este dezlegare la peşte în zilele de sâmbătă şi duminică. Prima săptămână a acestui post, până pe 21 noiembrie, la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, dar şi ultima săptămână de post, în perioada 20 – 24 decembrie, sunt zile cu postire mai aspră.
Potrivit sfinţilor părinţi, este important atât postul alimentar, cât şi cel spiritual. Astfel, în această perioadă, restricţiile alimentare trebuie corelate cu rugăciuni şi multe fapte bune.
Prin post şi rugăciune, creştinii se pot curăţa trupeşte şi sufleteşte. Până să ajungă la spovedanie, creştinul trebui să se împace cu sine, cu cei din jur, să-şi îmbuneze sufletul şi să ajungă la o stare de pace interioară. Medicii recomandă persoanelor în vârstă şi bolnavilor să aibă grijă în această perioadă pentru ca regimul alimentar strict să nu le afecteze sănătatea.