spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTHoţ de biciclete prins de jandarmi în flagrant

Hoţ de biciclete prins de jandarmi în flagrant

Joi seară, în timp ce executa o misiune de menținere a ordinii și liniștii publice, un echipaj de jandarmi a fost sesizat de către un taximetrist cu privire la faptul că un bărbat încearcă să îi vândă o bicicletă pentru suma de 15 lei.

Întâmplarea a avut loc într-o stație de taxi de pe Bulevardul Mihai Eminescu la ora 21.30, iar bărbatul indicat a abandonat bicicleta și a fugit, fiind prins și reținut de jandarmi, după o scurtă urmărire, în imediata apropiere a Stadionului municipal Botoșani.

Verificările au scos la iveală faptul că bărbatul în vârstă de 43 de ani a sustras bicicleta dintr-o scară de bloc de pe Aleea General Gheorghe Avrămescu, reușind să deschidă cu mâinile goale antifurtul cu care era asigurată. ”După ce au identificat-o pe proprietară, jandarmii i-au restituit bicicleta în valoare de aproximativ 600 de lei și au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Recomandăm cetățenilor să se asigure că sistemul automat de la ușa de acces în scara blocului se închide după intrare/ieșire, pentru a nu permite, așa cum s-a petrecut în acest caz, pătrunderea unor persoane străine”, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.6 ° C
15.6 °
15.5 °
67 %
4.5kmh
7 %
J
16 °
vin
22 °
S
20 °
D
22 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...