duminică, decembrie 22, 2024
AcasăLocal BTDirector de instituție suspendat pe perioada campaniei electorale

Director de instituție suspendat pe perioada campaniei electorale

Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani are un nou șef de la sfârșitul săptămânii trecute. Este vorba de fostul director adjunct pe probleme economice, Doina Nacu.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


S-a ajuns în această situație după ce directorul executiv al instituției, Dan Șlincu, a cerut suspendarea din funcție pe perioada campaniei electorale, el fiind unul dintre candidații PSD la Camera Deputaților. „Codul Administrativ prevede că funcționarii publici de conducere sau de execuție pot candida la alegerile parlamentare, cu obligația suspendării raporturilor de serviciu la inițiativa acestora pe durata campaniei electorale şi până în ziua ulterioară alegerilor. Și chiar dacă nu ar fi fost această prevedere legală, normal mi se pare ca să te suspenzi din funcție dacă vrei să candidezi”, a declarat Dan Șlincu.

Doina Nacu a fost director plin și în perioada în care Dan Șlincu a fost prefect. „Vom continua să facem ceea ce știm mai bine și să nu existe sincope în conducerea instituției. Nu cred că vor fi probleme, chiar dacă este o perioadă foarte, foarte grea”, a conchis Doina Nacu.

DGASPC Botoșani are 1.100 de angajați și peste 700 de beneficiari, copii, persoane cu dizabilități și bătrâni. Acestora li se adaugă 600 de copii aflați în grija a aproximativ 400 de asistenți maternali.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
-0.6 ° C
-0.6 °
-1.7 °
88 %
0.5kmh
48 %
Dum
4 °
lun
2 °
mar
7 °
mie
3 °
joi
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...