În cursul zilei de ieri, forțele de ordine au organizat noi acțiuni pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile și interdicțiile impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Ținta au fost tot zonele în care se pot forma aglomerări de persoane, spațiile comerciale de alimentație publică, dar și mijloacele de transport persoane, scopul fiind prevenirea îmbolnăvirilor de Covid-19.
„În cadrul acțiunilor au fost legitimate peste 1.300 de persoane, verificate peste 160 de societăți comerciale, precum şi 78 de mijloace de transport. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 82 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 7.000 de lei, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru neutilizarea măștilor de protecție”, a arătat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
Întrucât de săptămâna viitoare vor intra în vigoare noi măsuri restrictive, care urmăresc reducerea infectărilor cu SARS-CoV-2, polițiștii spun că vor continua acțiunile în sistem integrat, adică cu celelalte organisme de control, atât pe străzi, cât și în locurile aglomerate. „Purtați mască de protecție și păstrați o distanță de siguranță față de persoanele din jur!”, este sfatul autorităților.