spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTTată trimis în spatele gratiilor după ce a uitat de copil

Tată trimis în spatele gratiilor după ce a uitat de copil

Și-a ignorat copilul, iar acum va ajunge în pușcărie. Este cazul unui botoșănean plecat la muncă în Italia, care a fost condamnat definitiv la șase luni de închisoare cu executare pentru abandon de familie, după ce nu a plătit pensia alimentară pentru copil timp de mai bine de patru ani.

Bărbatul, Florin I., a fost căsătorit cu o tânără din comuna Vorona, dar în 2017, din cauza disensiunilor, căsnicia lor a eșuat. În urma divorțului, botoșăneanul a fost obligat de instanță la plata unei pensii lunare de întreținere de 150 de euro față de băiatul rezultat în timpul căsniciei. Plecat în străinătate, bărbatul a plătit vrei 300 de euro, după care nu a mai achitat niciun leu.

Bărbat acuzat de abandon de familie

Acuzat de abandon de familie, Florin I. a fost anchetat penal în primă fază și apoi trimis în judecată, acumulând, până în luna februarie 2019, o restanță totală în cuantum de 3.532 euro. Chemat în instanță, bărbatul a recunoscut totul și a susținut că o bună perioadă a fost nevoit să revină în țară, unde a lucrat în construcții pe un salariu de 1.000 de le. Prin urmare, el a solicitat mai multe amânări pentru achitarea integrală a debitului. Cu toate acestea, bărbatul nu și-a îndeplinit obligația de plată și a achitat numai 200 de lei, în timpul procesului. Prin urmare, magistrații Judecătoriei Botoșani l-au condamnat la șase luni de închisoare în regim de detenție.

În disperare de cauză, bărbatul a contestat sentința, dar Curtea de Apel a menținut decizia judecătorilor botoșăneni, hotărârea definitivă fiind pronunțată la începutul acestei săptămâni. În baza mandatului emis de instanță, Florin I. urmează să fie încarcerat pentru executarea pedepsei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.7 ° C
23.8 °
22.8 °
39 %
2.2kmh
48 %
D
24 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...