O femeie din Dorohoi, de profesie medic stomatolog, a fost la un pas de moarte chiar în ziua care ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă din viaţa sa. Aceasta a suferit un şoc anafilactic la scurt timp după ce a născut.
În vârstă de 32 de ani, dorohoianca a ajuns la spital la finele săptămânii trecute, iar în weekend a fost dusă în sala de naşteri, unde urma să nască prin cezariană. Intervenţia a decurs bine, iar copilul a fost scos în parametri, însă ulterior totul a luat o întorsătură care putea să se finalizeze tragic. Potrivit cadrelor medicale, tânăra a suferit şocul anafilactic în momentul în care operaţia se apropia de final, din fericire bebeluşul neavând de suferit. Acesta fusese scos din uter, iar femeia urma să fie cusută în zona operaţiei, moment în care i-au fost administrate mai multe medicamente specifice acelui moment operator, printre care şi antibiotice.
Starea ei s-a degradat rapid, norocul fiind faptul că medicul anestezist care făcea parte din echipa medicală a reacţionat imediat cu medicaţia necesară. După ce s-a încercat stabilizarea femeii chiar în sala de naşteri, cadrele medicale au solicitat o ambulanţă cu medic, care a efectuat transferul pe Secţia de reanimare. „Pacienta a fost preluată de la Maternitate şi transportată pe Secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean. Era stabilă, fiind vorba de o reacţie anafilactică”, a precizat medicul Cristian Simionescu, din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Ulterior, femeia şi-a revenit şi a fost transferată la Maternitate o zi mai târziu, reuşind să îşi ia bebeluşul în braţe.
Caz similar în urmă cu o lună
Cazul a survenit la câteva săptămâni după ce o altă tânără mămică a fost trimisă la Iaşi. Aceasta a suferit o reacţie similară unui infarct la scurt timp după ce a născut. Din acest motiv a fost trimisă de urgenţă la Iaşi cu o ambulanţă cu medic. Specialiştii ieşeni au infirmat infarctul, însă i-au recomandat acesteia mai multe consulturi amănunţite, care să stabilească natura afecţiunii cardiace.