duminică, mai 18, 2025
AcasăLocal BTMasca devine obligatorie în tot oraşul

Masca devine obligatorie în tot oraşul

Intrarea municipiului Botoşani în scenariul roşu atrage după sine şi o serie de restricţii, dar şi obligaţii din partea botoşănenilor. Poate una dintre cele mai nedorite este obligativitatea „purtării măştii de protecție astfel încât să acopere nasul și gura”, pentru toate persoanele care au împlinit cinci ani prezente în toate spațiile publice, adică şi în aer liber.

„De mâine dimineaţă (n.r. – vineri) toată lumea va trebui să poarte masca de protecţie. Vor fi controale, iar cei care nu respectă regulile sanitare, în acest context epidemiologic, vor fi sancţionaţi”, a declarat prefectul Dan Nechifor, imediat după şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU). Acesta a subliniat că amenzi s-au dat şi în această perioadă atunci când au fost descoperite persoane care încălcau normele sanitare în vigoare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
12.8 °
12.7 °
66 %
1kmh
87 %
D
13 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
22 °
J
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În sfârșit, au ajuns materialele la șantier. Înseamnă că acuș e gata din nou.  

EDITORIAL

Dacă ar fi să denumesc cumva această săptămână premergătoare turului doi, n-aș sta o clipă pe gânduri și aș numi-o „săptămâna neagră”. Pentru că...

EPIGRAMA ZILEI

Când e vorba de-o plimbare, De un raid sau de o tură, Minciuna-i pe strada mare, Adevărul, pe centură... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...