Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru identificarea unei minore de 14 ani din comuna Răuseni, care nu a mai ajuns la domiciliu. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Andreea Ionela Andronic (foto) locuia fără forme legale în localitatea Hlipiceni, împreună cu mama sa, iar în cursul zilei de 28 octombrie 2020 a plecat de la locuință în loc necunoscut, fără a mai reveni.
Adolescenta are circa 1,70 m înălțime, aproximativ 70 de kilograme, este șatenă și are ochii căprui. În momentul în care a plecat de acasă, aceasta era îmbrăcată pantaloni albaștri și pulover negru, fiind încălțată cu pantofi sport de culoare neagră cu talpă albă. „Cetățenii care pot oferi informații cu privire la această persoană sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a arătat Simona Pușcașu, din cadrul Compartimentului de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean.
Adolescenta a mai fost dată dispărută și în urmă cu aproape două săptămâni. Atunci, Andreea Ionela Andronic a plecat la școală, dar nu a mai ajuns la cursuri și nici nu a revenit la domiciliu. Ulterior, ea a fost găsită de polițiști și a recunoscut că a plecat de bună voie. Reîncredințată mamei, fata a plecat din nou de acasă.
O analiză efectuată de polițiști la mijlocul acestui an arăta că aproape jumătate dintre disparițiile întregistrate la nivelul IPJ Botoșani au implicat minori, iar în toate cazurile, peste o sută la număr, a fost vorba de plecări voluntare de la domiciliu, pe fondul acceselor de independență din partea copiilor, ori în urma unor disensiuni cu părinți. Toți au fost găsiți de polițiști. Majoritatea erau în compania unor prieteni sau a unor cunoscuți, în timp ce alții stăteau ascunși în locuințe părăsite, ori pe câmp.