Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează licitaţie pentru achiziţionarea de tablete pentru uz şcolar. Anunţul a fost postat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice pe 23 octombrie, urmând ca ofertele să fie deschise pe 4 noiembrie. Valoarea acestui contract este de 2.520.950 de lei. Această achiziţie se face în cadrul Programului naţional „Educaţia în siguranţă”. IŞJ va achiziţiona 3.105 de tablete pentru elevii din învăţământul gimnazial. Numărul acestora este insuficient în raport cu cel al elevilor care nu dispun de nici un dispozitiv pentru a putea participa la orele online.
Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a declarat că alte tablete pentru elevii botoşăneni vor fi achiziţionate de Ministerul Educaţiei şi de primării.
Solicitările pentru tablete destinate elevilor botoşăneni au crescut exponenţial
Dacă în luna mai, în baza datelor transmise de şcolile botoşănene, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean anunţa că aproximativ 7.000 de elevi botoşăneni nu au tablete, în toamnă, la o nouă centralizare, s-a ajuns la un necesar de aproximativ 20.000 de tablete. În ultimele luni, au cumpărat tablete unele primării botoşănene, iar altele au în plan aceste achiziţii.
Elevii din comuna Viişoara au primit tablete din partea Organizaţiei Salvaţi Copiii. În urma apelului făcut de conducerea acestei unităţi de învăţământ, ca urmare a faptului că nici un elev nu avea acces la școala online, Organizația Salvați Copiii a activat mecanismul de urgență pentru sprijinirea școlilor în contextul pandemic. Astfel, 153 de tablete, pe care sunt instalate aplicațiile necesare participării la cursurile online, au fost distribuite copiilor din Viişoara. Totodată, școala a fost dotată cu o tablă Smart, valoarea ajutorul primit ridicându-se la 118.000 lei.
IŞJ achiziţionează calculatoare şi laptopuri pentru şcoli
Inspectoratul Şcolar Judeţean are în derulare şi procedura prin care va achiziţiona 48 de calculatoare, 20 de laptopuri, zece multifuncţionale şi trei videoproiectoare. Valoarea investiţiei este de 182.341 de lei.