duminică, decembrie 22, 2024
AcasăLocal BTAmenzi de 12.000 de lei în urma controalelor anti-Covid

Amenzi de 12.000 de lei în urma controalelor anti-Covid

Sâmbătă, pe 24 octombrie a.c., instituțiile de control din județ au organizat noi acțiuni de verificare în sistem integrat încercând să vadă cum sunt respectate măsurile impuse în contextul stării de alertă. Acțiunile au avut loc tot în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase, precum și în mijloacele de transport în comun. La activități au participat polițiștii botoșăneni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Ministerului Transporturilor și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.


Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro

*Baza legală poate fi consultată AICI.


„Cu această ocazie echipele de control au verificat 135 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea recomandărilor și interdicțiilor impuse pe timpul stării de alertă și 114 mijloace de transport persoane, dintre care 51 mijloace de trasport public în comun, fiind legitimate aproximativ 900 de persoane. Polițiștii au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.000 de lei, 7 dintre acestea fiind aplicate de către polițiștii locali, iar 42 din totalul de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, a arătat Simona Pușcașu, din cadrul Compaertimentului de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean.

În acest context, autoritățile recomandă tuturor cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte mască de protecție, să nu se expună la riscuri și să respecte toate măsurile de protecție dispuse de autorități în această perioadă. „Polițiștii botoșăneni vor fi în continuare la datorie, în toate zonele județului și vor acționa pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-Cov-2”, a adăugat Simona Pușcașu.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
-0.1 ° C
-0 °
-1.4 °
88 %
0.7kmh
57 %
Dum
4 °
lun
2 °
mar
7 °
mie
3 °
joi
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e țara: se descurcă fiecare cum poate.

EDITORIAL

PSD, prin Marcel Ciolacu, mai face o „românească” și pozează într-o mimoză ofensată, aruncând guvernarea cât colo după ce „răii” de dreapta i-au jignit....

EPIGRAMA ZILEI

Lumea-i atât de dezvoltată Încât - susțin cei de la NASA - Aia în negru îmbrăcată Vine de-acum cu ... motocoasa! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...