spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTFlutur nu a reușit să-i invalideze mandatul lui Andrei

Flutur nu a reușit să-i invalideze mandatul lui Andrei

Cătălin Flutur pierde bătălie după bătălie în războiul pentru Primăria Botoșani.

Tribunalul Botoșani a respins astăzi, în ședință publică, și apelul pe care l-a formulat împotriva deciziei de validare a mandatului atribuit lui Cosmin Andrei, în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020.

Inițial judecătorii au cerut recuzarea, care nu le-a fost acceptată și astfel au fost nevoiți să se pronunțe astăzi. „Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul Flutur Cătălin Mugurel împotriva Încheierii din 9 octombrie 2020 pronunţată de Judecătoria Botoşani pe care o păstrează. Obligă apelantul să plătească intimatului Andrei Cosmin Ionuț suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată din apel. Definitivă”, se arată în decizia judecătorilor de la Tribunalul Botoșani.

Cătălin Flutur susținea că a descoperit 25 de voturi multiple

Și asta, deși în apelul depus, Cătălin Flutur susținea că a descoperit 25 de voturi multiple (trei la secția de votare 49 și 22 la secția de votare 70) și că la 38 de alegători li s-ar fi „încălcat dreptul constituțional de a alege, prin faptul că, deși s-au prezentat la urne, nu au primit buletine de vot sau, dacă au primit, acestea nu se regăsesc nici la buletinele de vot întrebuințate, nici la buletinele de vot din urne, dispărând pur și simplu, fiind astfel în situația evidentă a unei fraude electorale”.

Aceste situații s-ar fi înregistrat la secția de votare 2 (15 încălcări ale dreptului de a alege), secția de votare 10 (11 încălcări ale dreptului de a alege) și secția de votare 81 (12 încălcări ale dreptului de a alege). De asemenea, „altor 12 alegători cărora li s-a fraudat dreptul electoral, prin sustragerea voturilor”. Ar fi vorba de câte un vot la secțiile de votare 20 și 60 și patru la secția de votare 83.

Instanţa a decis respingerea solicitării fostului primar

Apelul depus nu a fost susținut și de probe din care să rezulte că aceste eventuale nereguli ar fi fost în folosul lui Cosmin Andrei sau în detrimentul său, motiv pentru care expunerea nu a fost reținută de instanță, care a decis respingerea solicitării fostului primar. Astfel, ultimele speranțe ale lui Cătălin Flutur se leagă de dosarul de la Curtea de Apel Suceava în care a contestat decizia Tribunalului Botoșani de a respinge solicitarea sa de a renumăra voturile nule și cele valabil exprimate din 18 secții de votare.

Cosmin Andrei a câștigat alegerile la o diferență doar de 16 voturi, adunând 10.960 de voturi, față de 10.944 câte a avut Cătălin Flutur.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
23.7 ° C
23.8 °
22.8 °
39 %
2.2kmh
48 %
D
24 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
25 °
J
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...