duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTAnti-Covid cu portavoce. Pompierii ies pe străzi cu sfaturi pentru oameni

Anti-Covid cu portavoce. Pompierii ies pe străzi cu sfaturi pentru oameni

Pompierii botoșăneni desfășoară acțiuni complementare de prevenire și limitare a răspândirii noului coronavirus, pentru protejarea cetățenilor.

„Începând cu data de 22 octombrie, în completarea măsurilor dispuse la nivel național și județean pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, echipaje din cadrul subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani derulează activități de informare preventivă a populației în localitățile în care nivelul de infectare cu noul coronavirus (COVID 19) este peste 1,5 la 1000 de locuitori. Astfel, salvatorii botoșăneni se vor deplasa cu autospeciale de primă intervenție și comandă în zonele aglomerate și pe străzile localităților vizate, transmițând localnicilor, cu ajutorul portavocei, principalele recomandări preventive și adresându-le totodată rugămintea de a respecta toate măsurile impuse de autorități”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Mesajul transmis populației este următorul – “Atenție! Pe raza localității dumneavoastră nivelul de răspândire a virusului SARS – COV 2 este foarte ridicat! Respectați măsurile sanitare pentru a nu vă pune în pericol viața dumneavoastră sau a celor din jur. Purtați corect masca, acoperind nasul și gura. Păstrați distanța și evitați aglomerația. Mențineți în permanență igiena mâinilor, evitați contactul cu suprafețele comune și dezinfectați-vă. Încurajați persoanele din jur să respecte cu strictețe măsurile de prevenire a răspândurii riscului epidemiologic dispuse de autorități”.

Acţiuni de informare în zone cu aflux de persoane

Totodată, s-a dispus intensificarea, la nivelul fiecărei unități administrativ – teritoriale, a acțiunilor de informare preventivă a populației de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, cu precădere în zonele cu risc ridicat de răspândire, zone cu aflux de personae (piețe, târguri, oboare, proximitatea spațiilor comerciale).

Pompierii botoșăneni asigură suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI) Botoșani și continuă să execute, alături de reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control, verificări pe linia prevenirii și combaterii răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
3.9 ° C
3.9 °
3.3 °
92 %
1.4kmh
45 %
D
16 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
15 °
J
12 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...