marți, aprilie 29, 2025
AcasăLocal BTSe opresc ploile

Se opresc ploile

Săptămâna pe care o începem astăzi va pune capăt ploilor, prognozează meteorologii. Chiar dacă temperaturile vor fi mici la începutul săptămânii, per total, ele se vor menține încă peste normalul termic al perioadei.

Astăzi, cerul va fi mai mult noros și temperaturile maxime vor atinge doar 14ºC, în timp ce minimele vor coborî spre pragul de îngheț, adică 2ºC. Vântul va sufla slab cu maxim 5-7 km/h. Mâine, soarele va pune stăpânire pe cer și va străluci pentru majoritatea suprafeței județului. Chiar dacă vântul va fi insesizabil, temperaturile se vor menține pe același palier scăzut, 13ºC – maximele și 2ºC – minimele.
De miercuri dimineață, însă, temperaturile vor începe să crească. Maximele se vor apropia de 16ºC, în timp ce minimele din timpul nopții vor fi de 6ºC-7ºC. Și asta, chiar pe fondul unui cer mai mult noros. Joi și vineri vom avea parte de o creștere a maximelor spre 20ºC și a minimelor spre 7ºC-8ºC.
Weekend-ul va aduce o scădere ușoară a temperaturilor în tot județul. Sâmbătă, temperaturile maxime se vor menține în jurul a 17ºC, iar duminică de 16ºC, în timp ce minimele se vor situa pe platoul de 7ºC-8ºC.

Nivel optim de apă în stratul de ogor


Potrivit meteoromania.ro, în județul Botoșani, în stratul de sol 0-20 centimetri, ogor, este optimă
. Totuși, în stratul de 0-100 de centimetri, din cauza faptului că multe terenuri nu au fost scarificate, solul prezintă deficite de apă. Ca totul să revină în limite apropiate de normal avem nevoie de o iarnă cu multă zăpadă.

Săptămâna aceasta, regimul hidro-termic din aer și sol va fi favorabil desfăşurării proceselor de creștere și dezvoltare la rapiță, orz și grâu de toamnă. Starea de vegetație a plantelor se va prezenta bună și medie în culturile înființate în epoca optimă În semănăturile efectuate tardiv, starea de vegetație a plantelor se va prezenta medie și slabă.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
8.4 ° C
10.6 °
8.3 °
69 %
1.8kmh
2 %
mar
23 °
mie
22 °
J
19 °
vin
20 °
S
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când le spui românilor că trebuie să dea bani, e activitate periculoasă, de aia măsurile de siguranță.  

EDITORIAL

Cei care, la sfârșit de săptămână, au avut drum prin Parcul Eminescu, au putut observa că dinozaurii sunt pe picior de plecare. După câteva...

EPIGRAMA ZILEI

După ce-ai căpătat postul, Un an îl critici pe fostul, Patru ani te plimbi pe-afară Și în rest, multă gargară...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...