Zeci de botoșăneni au fost amendați duminică, pe 18 octombrie a.c., după ce au fost surprinși în locuri publice fără măști de protecție.
Sancțiunile au fost aplicate în urma unor controale efectuate de forțele de ordine în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase și mijloace de transport în comun.
Acțiunile au urmărit în principal modul în care sunt respectate măsurile de protecție impuse în contextul stării de alertă pentru prevenirea și limitarea infectării cu Sars-Cov 2.
„La activitățile desfășurate au participat peste 150 de polițiști, polițiști locali, polițiști de frontieră, jandarmi, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului. Echipele de control au verificat 122 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 55 de mijloace de transport în comun. Au fost legitimate aproximativ 900 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.000 de lei. 35 dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală”, a arătat Simona Pușcașu, din cadrul Compartimentului de Relații cu Publicul al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.
În acest context, forțele de ordine au precizat că seria acțiunilor pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului Sars-Cov 2 va continua și în perioada următoare. „Vă recomandăm să respectați măsurile impuse de autorități în contextul stării de alertă, pentru a vă proteja pe dumneavoastră și pentru a-i proteja pe cei din jur”, a adăugat Simona Pușcașu.