„Amiculu Familiei” (nr. 8 din 15 aprilie, 1889, anul XIII) anunța proiectul, sub protectoratul scriitoarei Carmen Silva (Regina României), „O bibliotecă internaţională de opuri scrise prin femei”. „Dintre scrierile femeiloru române” erau acceptate „acelea ale dameloru Matilda Poni, Veronica Micle, Adela Xenopol, Sevastos s. a.”. Adela Xenopol debutase anterior anunțării proiectului: cu versuri în „Revista politică” (1886) şi editorial cu Versuri şi istorisiri (1888). Va continua cu două romane: „Pe urma războiului” (1913) şi „Uragan” (1922) și cu proză, impresii de călătorie etc., colaborând la revistele: „Convorbiri literare”, „Cele trei Crișuri”, „Evenimentul”, „Revista literară”, „Românul” etc. Adela Xenopol însăși a fost „conducătoare a revistelor” (cum o numea presa vremii) „Dochia” (1896-1898), „Românca” (1905-1906), „Viitorul Româncelor” (1912-1916), „Revista Scriitoarelor” (1929).
O descriere a revistei „Dochia” o face, în epocă, Vasile Netea: „Revista aceasta a apărut în București la 1 Maiu 1896, încetându-și apariția la sfârșitul lunii Aprilie din 1898. Apărea lunar. Programul Dochiei era afirmarea drepturilor şi a aspirațiilor feministe. Printre colaboratorii şi colaboratoarele ei figurau: A. D. Xenopol, Stanca (pseudonim), Ina Bucov, Smara, Cincinat Pavelescu, V. A. Ureche, Virginia Micle Gruber, D. Korr, Valeriu Hulubei, Silvia Em. Drăgoescu, Cornelia din Moldova, Hérat, Elena Sevastos, Nelli Cornea, Iulia Hasdeu (traduceri), Maria Cunţan, etc. Cu excepția savanților A. D. Xenopol, Ureche şi a bardului Cincinat Pavelescu, Dochia era deci o revistă scrisă mai mult numai de femei” (Vasile Netea, Femeile în literatură //„Universul literar”, nr. 10, 1 martie 1941, Anul L, p. 2).
Prezentarea numărului 5 al „Româncei”, în „Gazeta Transilvaniei” (nr. 74, 1906, anul LXIX, p. 3), dă impresia generală a acestei reviste, scrisă, în mare parte de Adela Xenopol (ținem cont că „Stanca” era tot pseudonimul ei): „Din revista lunară „Românca”, Bucuresci, Strada Jules Michelet, redactoră Adela Xenopol, a apărut nr. 5 pe Martie, cu următorul cuprins: Agata Bârsescu,A.X.,Problema educației, Adela Xenopol, Flutur (poesie), Stanca, Femeia română și graiul poporului, Elena A. Tănăsescu, Scrisori din Elveția, Adela Xenopol, Gândiri, Istoria literaturii latine și originile ei, Boissier, Calea fericirii, Adela Xenopol, Păreri, Lucreția, Diverse”.
„Viitorul Româncelor”, revistă lunară, a apărut, pe 1 ianuarie 1912, la Iași, iar din noiembrie 1912 și până în iunie 1916, când și-a încetat apariția, la București (a se vedea: Publicațiile periodice românești, Tom. II 1907-1918, București, 1969, p. 724).
La un an de la înființarea „Revistei scriitoarei”, care își propusese „a fi o tribună de manifestare a talentului literar feminin din România, înregistrând și anunțând mișcarea literară din oricare țară”, Adela Xenopol scria, în numărul 1 din noiembrie 1927: „Înfiripată cu sfială, n-a avut în sprijinul ei decât credința și speranța, singurele eterne resurse ale sufletului feminin. (…) revista reprezintă deocamdată, unica realizare din vastul program întocmit la înființarea «Societății Scriitoarelor»”. (Adela Xenopol, alături de alte scriitoare, a fost și fondatoarea „Societății Scriitoarelor”, prima de acest gen în România.) În acest număr, Adela Xenopol publica și un studiu „Veronica Micle”.
Câteva manuscrise ale Adelei Xenopol se păstrează astăzi în Fondul Documentar Ipotești.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești
