Plecarea din această lume a preotului profesor Constantin Muha, inspector şcolar de religie, a întristat întregul colectiv din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Îndurerat de această pierdere, colectivul IŞJ a transmis un comunicat de presă.
„Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Botoșani și întregul personal al instituției suntem în stare de șoc și regretăm enorm trecerea prematură și nedreaptă în neființă a inspectorului școlar, preot și profesor Constantin Muha.
Mai bine de 25 de ani, Părintele Constantin Muha a fost directorul Seminarului Teologic <Sfântul Ioan Iacob> din Dorohoi, timp în care instituția școlară pe care a condus-o a evoluat și s-a transformat continuu, într-o comunitate educațională unită și frumoasă, demonstrând în permanență că <omul sfințește locul>.
A plămădit, după exemplul său, un colectiv didactic de valoare, axat pe principiile etice şi morale ale dascălului cu vocaţie, considerând în permanenţă că profesorii trebuie să formeze elevii pentru viaţă. Dragostea pentru meserie, pasiunea şi sacrificiul de sine, statornicia în familie, iubirea pentru oameni, au fost ridicate la rang de credinţă de preotul profesor Constantin Muha. Ca o încununare a activității profesionale remarcabile și a calităților umane desăvârșite, în acest an școlar a fost numit inspector școlar pentru disciplina religie.
Şcoala botoşăneană este astăzi îndoliată şi tristă. Un om de o mare generozitate, modestie şi discreţie a devenit o frântură din veşnicia timpului. A călăuzit cu dragoste şi profesionalism paşii multor generaţii de liceeni, dar şi sufletele credincioșilor pe care i-a mângâiat cu o privire blândă, cu o vorbă, cu un sfat.
Transmitem întreaga noastră compasiune familiei îndoliate, rugându-ne la Dumnezeu să-i dea bunului nostru coleg odihnă veșnică!„, se arată în comunicatul de presă transmis de IŞJ.