luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTBirocrația ne lasă fără aleși locali

Birocrația ne lasă fără aleși locali

Alegerile locale s-au încheiat de două săptămâni, dar noile consilii locale și noii primari nu au fost validați încă. Și asta din cauza schimbării Codului Administrativ, care nu mai reglementează alegerea comisiei de validare a mandatelor și validarea mandatelor în ședința de constituire a consiliului local sau a consiliului județean. Se acordă componența exclusivă de validare a mandatelor de consilier local, judecătoriei în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegerile, respectiv a tribunalului în cazul consilierilor județeni.

Dacă în cazul consilierilor locali se face un singur dosar de validare, în cel al consilierilor județeni se face câte un dosar separat. Cert este că mandatului noului președinte al Consiliului Județean (CJ) va fi validat de Tribunalul Botoșani pe 16 octombrie. Surse politice concurente susțin că și mandatele celorlalți consilieri județeni vor fi validate în aceeași zi. 

Săptămâna viitoare prefectul va putea convoca prima ședință de CJ.

Raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor

De asemenea, o piedică birocratică a apărut și din modul în care magistrații botoșăneni au înțeles să aplice un articol din Codul Administrativ. Astfel, unii primari și consilieri locali aleși au primit de la instanță solicitarea de a depune la dosar un raport detaliat al veniturilor și cheltuielilor, deși legea finanțării partidelor arată că acesta se depune la nivel național de către trezorierul partidului și se publică în Monitorul Oficial.

După clarificarea acestei situații, instanțele de judecată au început să dea termen pentru validarea unor consilii locale, cum este cel de la Călărași, pe 16 octombrie, sau al unor primari, precum cei de la Albești, Bucecea sau Curtești. De asemenea, de la sfârșitul săptămânii trecute, Judecătoria Dorohoi a validat mandatele primarilor aleși din Șendriceni, Mihăileni, Ibănești, Vârfu Câmpului, Pomârla, Broscăuți, Cordăreni și Leorda.

Încă o săptămână pentru validarea mandatelor

Trebuie precizat că judecătoriile au termen 25 de zile de la data desfășurării alegerilor, adică până pe 21 octombrie, pentru validarea noilor aleși. De altfel, astăzi este ultima zi în care secretarul unității administrativ teritoriale (UAT) mai pot transmite judecătoriilor dosarele candidaților aleși, care trebuie să cuprindă acte doveditoare conform cărora au domiciliul pe teritoriul UAT în care a fost ales, că nu și-au pierdut drepturile electorale, fapt dovedit prin cazierul judiciar, că nu și-au pierdut calitatea de membru al partidului politic pe lista căruia a fost ales și copie după Monitorul Oficial în care a fost publicat raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale.

După validarea consilierilor locali de către judecători, prefectul Dan Nechifor va constata printr-un ordin îndeplinirea condițiilor legale de constituire a noului consiliu local și convoca prima ședință în care aleșii vor depune jurământul, care va putea avea loc până pe 26 octombrie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
47 %
4kmh
100 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
6 °
J
5 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...