spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTRucsac furat din tren. Suspecții au ajuns în arest

Rucsac furat din tren. Suspecții au ajuns în arest

Doi indivizi care au furat un rucsac din trenul IR Botoșani – București Nord au fost prinși de polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani.

Potrivit anchetatorilor, furtul ar fi avut loc marți, pe 29 septembrie a.c., în timp ce trenul staționa în Gara CFR Botoșani. Suspecții, doi bărbați de 36 și 34 de ani din municipiul Botoșani și respectiv din județul Suceava, ar fi profitat că un bărbat din Ilfov și-a lăsat rucsacul nesupravegheat pe bancheta din compartiment și i-au furat bagajul „în trecere”.

Identificați în scurt timp de polițiștii TF, suspecții au fost reținuți, iar prejudiciul, estimat la 1.600 de lei, a fost recuperat. Cei doi bărbați au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani. Aceştia urmează să fie prezentați astăzi în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
22.8 °
21.6 °
43 %
6.9kmh
83 %
J
23 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...