spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTHoț pierdut în Danemarca din cauza birocrației

Hoț pierdut în Danemarca din cauza birocrației

Un botoșănean condamnat pentru furturi în Danemarca, și care urma să fie expulzat din Scandinavia, nu a mai ajuns în țară pentru că cererea de extrădare formulată de statul danez a fost aprobata prea târziu de instanțele românești. Iar când s-a decis transferul în România, botoșăneanul era deja eliberat condiționat din închisoarea daneză.

Leonard C., în vârstă de 23 de ani, a fost prins de polițiștii danezi pe 12 martie 2019, după mai multe furturi din locuințe. Tânărul a fost arestat imediat și trimis în judecată, fiind condamnat la doi ani și șase luni de închisoare. Sentința definitivă a fost pronunțată în 6 decembrie 2019, iar ulterior autoritățile daneze au cerut transferarea botoșăneanului în România pentru executarea pedepsei, anunțând că a fost emis deja și un ordin de expulzare pe numele lui.

Cererea danezilor a ajuns la Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției, care a trimis-o ulterior la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, sentința din Danemarca urmând să fie recunoscută în România pentru a putea avea loc transferul. Doar că recunoașterea sentinței a avut loc abia în luna august. Surpriza a apărut luna aceasta, când autoritățile daneze au anunțat din nou Ministerul Justiției din România precizând că renunță la extrădarea botoșăneanului. Asta pentru că, Leonard C. a fost eliberat condiționat din închisoarea daneză încă din luna august.

Cazul în sine arată cât de greu se mișcă instituțiile statului în România, comparativ cu cele europene. Dacă în Danemarca botoșăneanul a fost arestat, judecat și condamnat definitiv în numai opt luni, tot atât a durat în România recunoașterea sentinței emisă de statul străin, deși era vorba doar de îndeplinirea unei simple proceduri.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
22.8 °
21.6 °
43 %
6.9kmh
83 %
J
23 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...