duminică, aprilie 13, 2025
AcasăLocal BTSe dau din nou bani pentru „rablele” din case

Se dau din nou bani pentru „rablele” din case

♦ Prin noul program „Rabla pentru electrocasnice” este finanţată achiziţia a şapte tipuri de aparaturi electrice şi electrocasnice cu sume între 200 și 400 de lei

Ghidul programului „Rabla pentru electrocasnice” – ediţia 2020 a fost lansat în dezbatere publică.

„Avem la dispoziţie 40 de milioane de lei şi românii pot achiziţiona până la finalul anului electrocasnice, cu voucherele primite în schimbul aparaturii la care renunţă. Am estimat că venim în sprijinul a 100.000 de români care vor apela la acest program, dar şi a industriei româneşti. La fel de important este că, prin achiziţionarea de noi electrocasnice, facturile la energie vor fi mai mici , iar statul reuşeşte să extragă aceste obiecte, în fond, nişte deşeuri, din casele românilor. Colectarea lor se va face organizat, nu vom mai găsi frigidere la gropile de gunoi ale oraşelor. Dacă solicitările vor fi mari, vom suplimenta suma alocată”, a explicat Costel Alexe, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe.

Este finanţată achiziţia a şapte tipuri de aparaturi electrice şi electrocasnice.

Vouchere în valoare de 400 de lei vor fi acordate pentru maşini de spălat vase, aparate de aer condiţionat, inclusiv cele portabile, frigidere şi combine frigorifice, televizoare şi uscătoare de rufe, cele de 300 de lei pentru maşinile de spălat rufe, iar cine achiziţionează un aspirator va primi 200 de lei.

Voucherele vor fi electronice, iar doritorii se vor putea înscrie on-line, în aplicaţia de pe www.amf.ro, unde vor primi un număr de înregistrare cu care se vor prezenta la vânzătorii acreditaţi în program. La cumpărarea unui nou produs, trebuie predat unul similar.
Ghidul va sta în consultare 30 de zile, timp în care marii retaileri se vor înscrie în program, iar beneficiarii se vor putea prezenta apoi la unul dintre comercianţii acceptaţi.

Un program cu priză la Botoșani

În urma celor trei sesiuni ale Programului „Rabla pentru electrocasnice” de anul trecut, 1.702 de vouchere, în valoare de aproximativ jumătate de milion de lei, au ajuns în posesia botoșănenilor. Județul Botoșani s-a clasat undeva la mijlocul clasamentului național din acest punct de vedere, depășind un grup important de județe, unde au fost accesate între șase sute și o mie de vouchere, cu o valoare cuprinsă între 170.000 de lei și 260.000 de lei. Este vorba de județele: Covasna, Caraș-Severin, Bistrița-Năsăud, Călărași, Tulcea și Sălaj. Pe primele locuri, la acest capitol s-a situat capitala București, unde au fost folosite 19.095 de vouchere în valoare de peste 5,3 milioane lei, dar și județele Prahova, Dolj, Argeș, Iași, Constanța și Bihor. Aici s-au accesat între trei și patru mii de vouchere, cu valori cuprinse între 900 de mii și 1,14 milioane de lei.

În 2019, la nivel național, s-au înnoit peste 96.000 de electrocasnice, în valoare de aproximativ 26,2 de milioane de lei, iar diferența de bani, 13,8 milioane de lei a rămas la dispoziția Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Prima ediţie a Programului „Rabla pentru Electrocasnice” a devenit operaţională pe data de 19 decembrie 2018, cu un buget de 20 de milioane de lei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.8 ° C
13.8 °
13.6 °
59 %
2.5kmh
2 %
D
19 °
lun
15 °
mar
16 °
mie
19 °
J
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...