23.09.2020
În urmă cu două luni, am dat startul campaniei mele electorale de la periferia Botoșaniului, pornind de la premiza că acolo voi găsi majoritatea problemelor care necesită rezolvare. Am străbătut toate zonele orașului și am constatat că realitatea este cu totul și cu totul alta. Fiecare cartier, indiferent de zona în care este situat, se confruntă cu probleme pe care administrația locală actuală le-a tratat cu indiferență și de a căror rezolvare mă voi preocupa cu prioritate, în mandatul 2020-2024.
Unele dintre cartierele centrale ale municipiului Botoșani sunt departe de statutul de privilegiate. Avantajate doar de zona în care sunt amplasate, de infrastructura și utilitățile de care dispun, Străzile Miorița și Iuliu Maniu nu beneficiază de spații de joacă destinate copiilor, în care aceștia să se poată desfășura în siguranță. Municipalitatea a ignorat nevoile celor mici și a transformat acele terenuri în parcări. La fel a procedat și în Cartierul Stejari, unde un singur teren de joacă a ajuns să deservească trei cartiere. Încercând să mă pun în locul factorilor decidenți, mă întreb ce a fost mai important pentru ei atunci când au luat decizia desființării spațiilor de joacă: bucuria copiilor sau cea a proprietarilor de mașini? Nu poți avea pretenția că ești un primar bun dacă nu te gândești la nevoile tuturor locuitorilor urbei pe care o conduci, pornind de la cei mici, viitorul orașului, până la seniorii care i-au scris istoria. Este timpul faptelor concrete, pe care eu, Roxana Florentina Țurcanu, le voi realiza alături de echipa ALDE, dacă îmi veți acorda votul dumneavoastră de încredere!
Biroul de presă ALDE Botoșani
Realizat la comanda Partidului Alianța Liberalilor și Democraților Botoșani , de S.C. PLAY BY PLAY S.R.L., Cod Unic de Identificare mandatar financiar 21200063.