Premierul Ludovic Orban a ajuns în această seară la Botoșani, într-o vizită electorală. Așteptat mai bine de o oră de liberalii botoșăneni, Orban a veni însoțit de Ionel Dancă, șeful Cancelariei primului ministru. Întâlnirea cu liberalii a avut loc în incinta Parcului de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa, acolo unde premierul a susținut și o conferință de presă.
Venit pentru a se întâlni și a discuta cu candidații liberali care vor participa la alegerile locale de duminică, 27 septembrie, premierul a ținut să puncteze că prezența sa la Botoșani vine să demonstreze că toți candidații vor beneficia de suportul actualului Guvern, în condițiile în care vor câștiga confruntarea electorală. Totodată, Orban a arătat că principalele obiecte de investiții de relansare economică pe care se va concentra atenția vor fi dezvoltarea infrastructurii prin construcția de autostrăzi și modernizarea unor drumuri.
„Vrem să construim trei autostrăzi”
„Vrem să construim trei autostrăzi, care să asigure conectarea județelor din Moldova la infrastructura dintr-un bloc european. Astăzi, pe toate cele șase tronsoane ale drumului expres, care va avea profil de autostradă, Ploiești – Siret, sunt semnate contractele pentru realizarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor. Chiar dacă această autostradă nu va trece prin Botoșani, există un proiect de conectare a autostrăzii printr-un drum expres, care să asigure conectarea județului Botoșani la autostrada de pe coridorul 9 paneuropean. De asemenea, cea de a doua autostradă este cea pe care noi am numit-o autostrada Unirii, care va face legătura dintre autostrada Transilvania, la Târgu Mureș, cu Târgu Neamț – Iași – Ungheni.
De asemenea, mai este un proiect extrem de important pentru dezvoltarea Moldovei, și aici Botoșaniul va beneficia, modernizarea drumului către Târgu Frumos. Acest drum este un punct de legătură foarte important între Botoșani și Iași, care a fost lăsat de izbeliște, iar acum se află într-un stadiu avansat de degradare, dar care vă putem spune că va fi modernizat, fiind în prezent în faza de proiectare. De asemenea, un alt obiect important este realizarea autostrăzii care va face legătura între Bacău și Brașov”, a spus Orban. Un alt drum care va fi reabilitat este drumul național Botoșani – Ștefănești.
Premierul crede că realizarea acestor investiții va genera creșterea atractivității pentru investiții și implicit dezvoltarea economică mult așteptată.
Planuri pentru refacerea infrastructurii rutiere
În acest context, Ludovic Orban a punctat că un alt obiectiv ar fi refacerea infrastructurii feroviare, transportul feroviar fiind considerat de Uniunea Europeană un obiectiv prioritar. „Este vorba de un transport sigur, un transport de viteză, un transport ecologic. Obiectivul nostru este să modernizăm toată calea ferată. Deja avem un contract pentru realizarea studiului de fezabilitate pe tronsonul Focșani – Bacău – Roman, dar se vor scoate la licitație și celelalte tronsoane”, a arătat Ludovic Orban.
Astfel, după refacerea infrastructurii, se speră ca trenurile de persoane să dezvolte viteze de până la 160 de kilometri pe oră, iar trenurile de marfă viteze de 120 de kilometri la oră. „Refacerea infrastructurii feroviare va permite cu adevărat dinamizarea dezvoltării economice”, crede premierul.
Cu toate acestea, Botoșaniul este printre puținele județe din țară care nu va fi străbătut de nicio autostradă, iar în momentul de față nu are nici măcar un metru de cale ferată electrificat.