spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTBotoșănean căutat cu poliția, după ce a dispărut de la fermă

Botoșănean căutat cu poliția, după ce a dispărut de la fermă

Un bărbat din comuna Unțeni este căutat de o aproape o lună de familie și de polițiști, după ce a dispărut fără urmă de la ferma la care lucra. În vârstă de 35 de ani, Costel Stelian Deică (foto), din satul Burlești, se angajase la o fermă de animale de șângă sat, însă pe data de 15 august a.c.ar fi plecat de acolo și de atunci nu se mai știe nimic de el. Cum bărbatul nu a ajuns nici acasă și nici pe la cunoscuți, familia a sesizat poliția, iar astăzi rudele și-au dat acordul pentru mediatizarea cazului.

Costel Stelian Deică are circa 1,70 metri înălțime, aproximativ 70 de kilograme, este șaten, tuns scurt, și are ochii căprui. „Cetățenii care dețin informații despre bărbatul în cauză, sunt rugați să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ).

Între timp, reprezentanții IPJ Botoșani spun că au fost găsiți doi dintre bărbații declarați dispăruți în cursul zilei de vineri, 11 septembrie a.c. Este vorba de Ion Chițescu, de 84 de ani, din Botoșani, care a fost identificat chiar în aceeași zi în zona Gării Botoșani, cei care l-au găsit fiind polițiștii de la Transporturi, și Traian Maxim, de 85 de ani, din comuna Santa Mare, care a fost depistat în aceeași zi pe raza localității de domiciliu.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...