spot_img
duminică, aprilie 20, 2025
AcasăLocal BTAvansări în grad şi decoraţii pentru pompieri de ziua lor

Avansări în grad şi decoraţii pentru pompieri de ziua lor

Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani sărbătoresc, astăzi, Ziua Pompierilor din România.

În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 172 de ani de la sacrificiul eroilor pompieri din Dealul Spirii, au fost depuse coroane de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi și s-a ținut un moment de reculegere.

Totodată, în cadrul ședinței festive au fost citite mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

Cinci subofiţeri înaintaţi în grad

În semn de apreciere pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, au fost înaintaţi în gradul militar următor înainte de termen, un ofițer și cinci subofițeri, respectiv: în gradul de colonel – Viorel Iftime, în gradul de plutonier adjutant – Gabriela–Mihaela Ungureanu, Alin Vasile Străchinaru, Iulian-Ștefan Luncașu, George Burlacu și Mihai – Alin Aprotosoaie.

Zeci de pompieri decoraţi  

De asemenea, 40 pompieri botoșăneni au primit Semnul Onoforic „În Serviciul Patriei” pentru 15, 20 sau 25 de ani de activitate și rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională.

Este vorba de maistu militar clasa I (r) Florin Sorin Amurăriță, plutonier adjutant șef Vasile Cornel Arcip, plutonier adjutant Loli Cristian Derscaru, plutonier adjutant Valentin Gabriel Iftodev, plutonier major Marian Podiuc, plutonier major Mihai Marius Știrbăț – pentru 15 ani, locotenent colonel Petrică Gheorghita Ciobanasu, plutonier adjutant șef (r) Benoni Balan, plutonier adjutant șef (r) Danuț Petrescu, plutonier adjutant șf Sorin Tureatcă, plutonier adjutant Amar Mitică Dănilă, plutonier adjutant Cristian Fecioru, plutonier adjutant Lucian Simion, plutonier adjutant Marin Sîrghi, plutonier adjutant Daniel Surugiu, plutonier major (r) Giulian Broscăuțanu, plutonier major Cătălin Florin Cohal – pentru 20 ani, locotenent colonel (r) Laurențiu Constantin Fantu, plutonier adjutant șef Virgil Alexuc, plutonier adjutant șef (r) Corneliu Andronache, plutonier adjutant șef (r) Costel Cristi Cazacu – Gheorghiu, plutonier adjutant șef Daniel Chelariu, plutonier adjutant șef (r) Laurențiu Condrea, plutonier adjutant șef (r) Cornel Coțovanu, plutonier adjutant șef (r) Ovidiu Marcel Cretu, plutonier adjutant șef (r) Constantin Radu Gheorghiescu, plutonier adjutant șef (r) Constantin Mihalache, plutonier adjutant șef Ioan Palade, plutonier adjutant șef Costel Pănescu, plutonier adjutant șef Constantin Relu Răutu, plutonier adjutant șef (r) Bebi Smit, plutonier adjutant șef Marin Stan, plutonier adjutant (r) Florin Liviu Calimandriu, plutonier adjutant (r) Dumitru Cașcadel, plutonier adjutant Radu Pohonțu, plutonier adjutant Ioan Tudose, plutonier adjutant (r) Lulu Țurcanu, plutonier major Manuel Iulian Buhociu, plutonier major (r) Dan Mihai și plutonier major (r) Corneliu Țăruș – pentru 25 de ani.

Atestatele le-au fost înmânate de către inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel dr. ing. Mihail Cristian Amarandei și prefectul județului, Dan Nechifor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
11.1 °
10.6 °
89 %
1kmh
92 %
S
14 °
D
25 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...