Primarul Cătălin Flutur a transmis că şcolile din municipiu au beneficiat, în anul 2020, de o finanţare care totalizează 13,483 de milioane de lei. Astfel, şcolile au primit finanțarea de bază, de la minister, însumând 9,482 de milioane de lei. Finanțarea complementară, asigurată de la bugetul local a însumat peste 4 milioane de lei, după cum urmează: 2,451 de milioane de lei reprezentând finanțarea complementară stabilită prin bugetul adoptat la începutul anului și o suplimentare a acesteia de 1,550 de milioane de lei, dispusă ulterior.
7,5 de milioane de lei la dispoziția unităților școlare pentru ultimele patru luni ale anului
Declanșarea pandemiei a impus o serie de cheltuieli suplimentare specifice pentru școlile din oraș, dar a dus și la realizarea unor economii importante, în condițiile în care activitatea școlară obișnuită, desfășurată cu elevii în clase, a fost întreruptă în martie 2020.
La data de 1 septembrie, execuția bugetară a unităților de învățământ din municipiul Botoșani arată că acestea mai dispuneau de fonduri însumând 7,508 de milioane de lei. „Această valoare este suficientă, conform estimărilor și calculelor făcute chiar de școli și înaintate inspectoratului școlar județean și primăriei, pentru acoperirea tuturor cheltuielilor necesare începerii noului an școlar în condiții de siguranță. Doar un management total defectuos al unora din conducerile unităților de învățământ ar putea să nu asigure acest deziderat”, a declarat primarul Cătălin Flutur.
Dotare suplimentară gratuită cu măști de protecție și alte materiale
Potrivit edilului, în afara finanțărilor alocate, şcolile botoșănene au beneficiat și de sprijinul direct al municipalității pentru achiziția de materiale necesare în perioada pandemiei. Până la această dată, fără a fi nevoite să consume vreun leu din fondurile proprii, unităţile de învăţământ au beneficiat de la primărie termometre digitale, uscătoare de mâini, prosoape de hârtie, săpun lichid în dispozitive cu atomizor, măști de protecție și substanțe dezinfectante. Numai pentru începerea noului an școlar, primăria a trimis unităților de învățământ 72.600 de măști și 3.600 de litri de substanță dezinfectantă.
În paralel, pentru elevii provenind din familii defavorizate, primăria a distribuit gratuit alte 600.000 de măști de protecție, însemnând un minim de 50 de măști de fiecare familie defavorizată, ceea ce asigură necesarul acestor copii pentru începerea noului an școlar.
Achiziția directă, instrument rapid și eficient la dispoziția școlilor
Pentru toate achizițiile necesare, unitățile de învățământ au avut și continuă să aibă la dispoziție instrumentul rapid și eficient al achiziției directe din fondurile de care, așa cum am precizat, dispun. Potrivit reprezentanţilor primăriei, soluția centralizării la nivel de municipiu a necesarului de materiale nu este eficientă! Ea ar duce la atingerea unor valori peste pragul legal prevăzut pentru realizarea de achiziții directe, impunând obligația de a intra pe proceduri de licitație care durează în medie 100 de zile. Asta ar însemna ca materialele respective să ajungă în școli abia spre sfârșitul anului 2020.
„Am trimis în timp util către toate unitățile de învățământ și ghidurile privind accesarea prin proceduri rapide a finanțărilor din fonduri europene, puse la dispoziția României de UE în această perioadă tocmai pentru achiziția de materiale și de tehnică electronică (inclusiv laptopuri și tablete pentru elevi) în domeniul educației.
De altfel, conducerile unităților de învățământ au făcut deja și continuă să facă achiziții directe pentru materialele sanitare și pentru tehnica electronică de care au nevoie în noul an școlar. În calitate de primar al municipiului, atrag atenția asupra corectitudinii achizițiilor făcute și mai ales asupra estimării corecte a necesarului de materiale pentru fiecare unitate școlară în parte. Am constatat că există câteva unități școlare din municipiu, foarte puține la număr, care estimează în mod eronat necesarul de materiale la valori de două sau chiar de trei ori mai mari decât media tuturor celorlalte unități similare”, a explicat Cătălin Flutur.
Nu cereți bani de la familiile elevilor! Aveți fonduri suficiente!
În condiţiile finanțării existente, primarul Cătălin Flutur le-a transmis tuturor directorilor de şcoli şi grădiniţe să nu solicite bani de la familiile elevilor pentru nici un motiv și cu niciun pretext! Toate școlile botoșănene dispun de fonduri suficiente pentru gestionarea în cele mai bune condiții, conform tuturor normativelor acestei perioade, începerea noului an școlar în condiții de siguranță pentru cadrele didactice, pentru elevi și pentru familiile acestora.
„Stimați manageri de unități de învățământ, învățați-vă să utilizați fondurile școlilor în mod legal, prin procedurile legale, chiar dacă asta presupune niște exigențe și o transparență a cheltuielilor (bonuri, facturi etc) care nu există prin tradiționalul, dar ilegalul și nefastul obicei al <fondului clasei>! Încetați să solicitați bani în mod nejustificat de la familiile sau aparținătorii elevilor dumneavoastră!
Dragi părinți, fiți convinși că grădinița, școala sau colegiul unde vor merge copiii dumneavoastră începând de luni, 14 septembrie, dispune de toate fondurile necesare începerii anului școlar! Nu acceptați să dați nici un leu pentru așa-zisul ”fond al clasei” și cereți-le cadrelor didactice să utilizeze fondurile de care școlile dispun în mod legal!”, a transmis edilul.
Școala va începe în orașul nostru cu respectarea tuturor normelor
Cătălin Flutur înțelege neliniștea care există în societate în legătură cu acest început de an școlar atipic, în condițiile riscurilor ce derivă din contextul epidemiologic. „Sunt multe lucruri noi, sunt proceduri pe care nu le-am mai urmat niciodată și e firesc să avem îngrijorări. De îndată ce anul școlar va începe, iar copiii și nepoții noștri vor reveni în bănci, ne vom obișnui cu noile condiții, așa cum au fost ele concepute de specialiștii în sănătate și educație.
Vă asigur că am făcut, la nivelul municipalității, toate eforturile pentru a îndeplini toate normele impuse de acești specialiști, prin legislație și ordine de ministru, cu privire la siguranța sanitară din unitățile de învățământ. Vom continua să monitorizăm cu maximă atenție procesul educațional și vom reacționa ferm și corect în fața oricărei situații care ar putea surveni pentru a reduce orice risc la care sunt supuși cei mici”, a concluzionat Cătălin Flutur.