spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTBotoșănean plasat în arest la domiciliu după o răzbunare

Botoșănean plasat în arest la domiciliu după o răzbunare

Botoșăneanul care a incendiat duminică mai multe lucruri din curtea unui vecin a fost plasat în arest la domiciliu. În vârstă de 46 de ani, Mihai Scripcaru a fost reținut inițial de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale, sub acuzația de distrugere prin incendiere, iar în cursul zilei de miercuri a fost prezentat în fața judecătorilor de drepturi și libertăți de la Judecătoria Botoșani, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Instanța a respins, însă, varianta arestării preventive, cerută de procurori, și a dispus plasarea bărbatului în arest la domiciliu. Potrivit deciziei magistraților, în următoarele 30 de zile botoșăneanul nu va avea voie să părăsească domiciliul, fără permisiunea judecătorilor. Totodată, acestuia i s-a interzis să comunice cu membrii familiei cu care a intrat în conflict.

Scenele care au dus la aceste deznodământ au avut loc duminică, 6 septembrie a.c., pe o stradă din municipiul Botoșani, undeva în apropierea Bisericii Sfântul Spiridon. În urma unui conflict mai vechi, bărbatul, Mihai Scripcaru, ar fi incendiat mai multe bunuri din curtea unui imobil aparținând unui bărbat de 56 de ani. Cazul a intrat în atenția Poliției, iar botoșăneanul a fost reținut inițial pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...