luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTAda Macovei - "Şcoala poate fi un mediu sigur, dacă ne vom...

Ada Macovei – “Şcoala poate fi un mediu sigur, dacă ne vom implica şi vom colabora cu toţii!”

Ada Macovei, inspector şcolar general adjunct, şi-a reluat activitatea în cadrul instituţiei, după o perioadă de spitalizare şi refacere, în urma infectării cu noul coronavirus.

Ea este convinsă că școlile vor fi un mediu sigur, iar angajaţii din sistem vor face tot ce le stă în putere pentru a preveni îmbolnăvirea lor şi a celor din jur.

Împreună cu doamna director a Direcției de Sănătate Publică, dr. Monica Adăscăliței, am fost în școli, vom merge și în zilele următoare, într-o campanie de conștientizare și pentru asigurarea prevenției.

Dacă toți angajații în învățământ, părinții și elevii vor respecta protocoalele și legile în vigoare, cazurile vor fi mai puține si mai puțin grave. Măsurile luate sunt doar pentru a evita apariția focarelor și închiderea ulterioară a școlilor, chiar dacă unii se opun încă. Pentru prima dată, poate, trebuie să fim cu toții de aceeași parte a baricadei, în lupta cu virusul acesta, care există şi este periculos!”, a precizat Ada Macovei.

Ea le-a transmis elevilor părinţilor şi bunicilor să aibă încredere în responsabilitatea şi profesionalismul angajaţilor din învăţământ, să fie responsabili şi implicaţi. „Împreună putem rupe lanțul de transmitere a bolii! Şcoala poate fi un mediu sigur, dacă ne vom implica şi vom colabora cu toţii! Spor la pregătiri pentru începutul de an școlar, tuturor colegilor mei! Mulțumiri și prețuire celor care deja ne-au oferit nenumărate exemple de bune practici!”, a mai transmis Ada Macovei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
47 %
4kmh
100 %
lun
4 °
mar
8 °
mie
6 °
J
5 °
vin
9 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...