spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTConstantin Conțac a renunțat la afaceri

Constantin Conțac a renunțat la afaceri

Cea mai veche societate privată din Botoșani, Transporturi Auto SA (TASA), și-a schimbat acționariatul.

Fostul președinte al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Constantin Conțac, a renunțat la acțiunile deținute în firmă în favoarea fiului său cel mare, Liviu Conțac. „I-am dat și lui Liviu partea lui. Lui Bogdan îi dădusem deja partea lui. Am și eu o vârstă”, a declarat Constantin Conțac, ajuns la 75 de ani. Acesta controla societatea prin intermediul Programul Acționarilor Salariați (PAS), structură juridică care deține pachetul 100% din acțiunile.

În urma modificării acționariatului, Liviu Conțac a preluat portofoliul de lucrări pe care-l avea TASA. Astfel, reprezentanții săi au semnat cu cei ai Direcției Județene de Drumuri și Poduri (DJDP), societate din subordinea CJ și care avea cele mai multe și mai importante contracte de lucrări. „Au preluat toate lucrările și au semnat acte adiționale acolo unde acestea erau ieșite din termenele de execuție. Liviu (n.r. – Conțac) a promis că va duce el la capăt toate lucrările. De exemplu, a început deja să lucreze pe Vorona – Oneaga, unde lucrările erau blocate”, a declarat un inginer din cadrul DJDP.

Liviu Conțac a reactivat și firma Construct Com

Înainte de a prelua TASA, Liviu Conțac a reactivat și firma Construct Com. Aceasta era una dintre cele mai importante din județ din domeniul infrastructurii la începutul anilor 2000, când făcea afaceri cu familia Conțac. Aceasta a intrat în declin după condamnarea lui Liviu și Constantin Conțac la închisoare. Atunci administrator era Ioan Andrici, iar acum, potrivit site-ului de licitații publice, este Marilena Conțac, soția lui Liviu Conțac. Acesta a fost director general al TASA, dar în ultima perioadă, controla businessurile din domeniul construcției de drumuri prin Big Conf, firmă deținută de soția sa.

TASA a fost prima societate comercială cu capital privat din județul Botoșani, înregistrată în 1990. De-a lungul anilor a ajuns una dintre cele mai mari firme de construcții drumuri din Botoșani și chiar din Moldova. În ultimii ani, însă, afacerile au început să scârțâie. De exemplu, acum doi ani, societatea a avut o cifră de afaceri de 33,9 milioane de lei și o pierdere de 3,2 milioane de lei. În 2019, societatea a avut o cifră de afaceri de 29 milioane de lei și o pierdere de 2,8 milioane de lei. De asemenea, numărul mediu al angajaților a scăzut în ultimii ani cu peste 20%, potrivit site-ului Ministerului de Finanțe, anul trecut, TASA având 129 de angajați.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.3 ° C
14.6 °
12.2 °
82 %
2.1kmh
100 %
S
16 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...