spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTZeci de intervenții pentru pompierii botoșăneni

Zeci de intervenții pentru pompierii botoșăneni

În perioada 31 august – 06 septembrie a.c., pompierii botoșăneni au avut 128 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă 18 intervenții pe zi. Astfel, s-a acționat pentru stingerea a nouă incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 98 persoane, prevenirea producerii unor incendii în urma unor accidente rutiere, degajarea unei persoane decedate dintr-o fântână, asigurarea măsurilor specifice de limitare și răspândire a pestei porcine africane, asigurarea măsurilor de prevenire a situațiilor de urgență pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD, salvarea unui animal dintr-un mediu ostil vieții, precum și în alte situații de urgență (deblocare uși, asanare fântâni și transport persoane supraponderale din apartamentele proprietate, la ambulanță).

„Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 98 persoane. Cele nouă incendii s-au produs pe raza localităților Frumușica, Hlipiceni, Dorohoi, Botoșani, Socrujeni (comuna Gorbănești), Unțeni și Panaitoaia (comuna Avrămeni)”, a arărat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.

Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost, potrivit reprezentanților ISU, foc deschis în spații deschise, fumat în locuri nepermise, scurtcircuit electric și acțiune intenționată. Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total 62 pompieri militari și voluntari, dar și elevi și studenți aflați în practică. Valoarea pagubelor a fost estimată la 60.000 de lei, dar pompierii spun că în urma intervențiilor au fost salvate și protejate alte bunuri materiale în valoare de circa 500.000 de lei.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...