spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocal BTAngajatori avertizați de apropierea vârstei de pensionare a salariaților

Angajatori avertizați de apropierea vârstei de pensionare a salariaților

Ministerul Muncii a implementat un sistem care notifică prin email angajatorii cu privire la angajaţii aflaţi în pragul pensionării pentru ca salariaţii să îşi poată pregăti documentele pentru casele de pensii.

Deja se întâmplă această notificare. Sistemul este pus în practică. Am văzut o foarte bună reacţie din partea angajatorilor. M-au sunat chiar şi câteva persoane care se apropie de vârsta pensionării, deci care sunt angajaţi şi cărora angajatorii le-au spus despre mesajul venit de la Casa Naţională de Pensii Publice. Sistemul este foarte simplu”, a declarat Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale. Aceasta susține că astfel se poate scurta la maximum perioada de timp în care o persoană trăieşte practic din ultimul salariu până îi vine prima pensie.

„Caut soluţii simple, fără să generez cheltuieli şi aici vorbim despre un sistem de notificare prin email prin care angajatorul şi angajatul aflat la vârsta pensionării să-şi pregătească documentele astfel încât să scurtez la maximum perioada în care Casa de Pensii le prelucrează în vederea emiterii deciziei”, a mai spus Alexandru, care a adăugat că este preocupată de faptul că un pensionar este pus în situaţia de a afla ce acte îi sunt necesare pentru dosarul de pensionare doar în momentul la care se prezintă la Casa de Pensii.

Potrivit acesteia, până în acest moment au fost trimise peste 2.000 de mesaje pentru angajatorii care au angajaţi ce urmează să se pensioneze în următoarele luni.

Într-o postare pe Facebook, ministrul Muncii a recunoscut că o persoană care depune dosarul de pensionare, până primeşte prima pensie, trebuie să aştepte circa 45 de zile, timp în care depinde de ultimul salariu. Totodată, aceasta s-a îndemnat pe angajatori să treacă adresa de e-mail în formularul D112, pentru a li se putea comunica momentul apropierii angajatului de pensie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
11.6 ° C
11.6 °
11.1 °
67 %
6.9kmh
100 %
mar
15 °
mie
20 °
J
21 °
vin
21 °
S
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...