vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTŞedinţă maraton pentru ocuparea posturilor didactice vacante

Şedinţă maraton pentru ocuparea posturilor didactice vacante

Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează mâine, 3 septembrie, începând cu ora 9.00, în Aula Colegiului “AT Laurian”, o nouă şedinţă publică de repartizare pe posturile didactice vacante.

În faţa comisiei de mobilitate sunt aşteptate 207 de cadre didactice, primii fiind cei cu studii corespunzătoare postului care au rămas nerepartizaţi sau cu norma incompletă. Vor urma candidaţii care au obţinut minim nota 7 proba scrisă din cadrul concursului naţional, sesiunea 2020, după care se vor prezenta în faţa comisiei cadrele care solicită detaşare la cerere prin concurs specific.

În categoria celor pentru care este organizată şedinţa de mâine se mai află candidaţii care au obţinut minim nota 5 la proba scrisă din cadrul concursului naţional, ediţia 2020, în vederea încheierii unui contract de muncă pe o perioadă determinată, respectiv cadrele care au obţinut minim nota 5 la concursurile naţionale din anii 2019, 2018 şi 2017, dar şi alte categorii de cadre care la această dată nu au un post sau nu s-au prezentat la posturile primite în şedinţele anterioare.

Se estimează că şedinţa va dura până în jurul orei 15.00.

Sute de posturi vacante 

La această dată, potrivit celor precizate de Ana Maria Loghin, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul IŞJ, în învăţământul botoşănean sunt 832 de posturi didactice vacante.

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, a declarat astăzi că, până la revenirea elevilor în şcoli, posturile vacante vor fi ocupate.

Ieri (marţi – n.r.) s-a finalizat concursul pentru suplinitori, la nivel judeţean, iar săptămâna viitoare vor fi şi ei repartizaţi. Ca în fiecare an, mai avem situaţii particulare, unde avem candidaţi, unde avem posturi nu sunt candidaţi, dar, până la urmă, le vom rezolva. Prioritatea, la fel ca în fiecare început de an şcolar, este să avem cadre la fiecare grupă de grădiniţă şi clasă din învăţământul primar. Dacă nu vom reuşi să repartizăm toate orele la cei care au luat note, acestea vor fi date la plata cu ora“, a mai precizat inspectorul şcolar general.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
4.4 ° C
5.6 °
4.4 °
85 %
1.1kmh
100 %
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
16 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Mai bine ar fi în vacanță, dar pe viscolul ăsta e bun și teatrul.

EDITORIAL

În mod normal, un editorialist de la o publicație provincială ar fi trebuit să abordeze subiecte de interes local, cum ar fi demonstrația din...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...