spot_img
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
HomeLocal BTGăuri mari lăsate în urmă de fostele societăți ale CJ-ului

Găuri mari lăsate în urmă de fostele societăți ale CJ-ului

Aventurile economice ale Consiliului Județean (CJ) Botoșani de anii trecuți sunt decontate acum după un raport al Curții de Conturi.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Controlorii financiari au dispus în această vară, după controlul de fond făcut la instituția care administrează întregul județ, „inventarierea activelor financiare, existente în sold la data de 31.12.2019, stabilirea rezultatului inventarierii și reflectarea corectă în contabilitate a tuturor operațiunilor privind înregistrarea ajustărilor de valoare datorate deprecierilor sau pierderilor de valoare, conform reglementărilor contabile aplicabile”.

Această inventariere viza, de fapt, verificarea operațiunilor privind evidențierea în contabilitate a activelor financiare (acțiunilor) deținute de către CJ la două societăți vechi aflate, fie în insolvență, fie în faliment. Este vorba de societatea care a patronat activitatea operatorului județean de apă, Apa Grup, aflată în insolvenţă, și cea înfiinţată de Florin Țurcanu, Parc Industrial, care a și fost radiată deja din Registrul Comerțului.

Valoare contabilă diminuată cu 2,5 milioane de lei

În acest sens, la jumătatea lunii iulie, președintele CJ a dispus inventarierea elementelor de natura activelor financiare existente în sold la cele două societăți. „Prin Procesul verbal al comisiei de inventariere nr.9510/17.07.2020 nu s-au constatat diferențe faptice față de soldul scriptic înregistrat în contabilitate, iar pentru activele financiare depreciate, pentru care s-a apreciat că nu se prevede obținerea unui avantaj economic din utilizarea acestora, s-au întocmit distinct liste de inventariere cu propuneri de ajustări de depreciere a activelor financiare în valoare de 2.480.060 lei”, se arată într-un raport al aparatului tehnic al CJ-ului.

Deprecierea activelor, reprezintă de fapt o pierdere de aproximativ 2,5 milioane de lei (n.r. – aproximativ 500 de mii de euro) din bugetul instituției care era acționară la cele două societăți. Aproape 600 de mii de lei reprezintă valoarea acțiunilor deținute de CJ Botoșani la Parc Industrial și pentru care nu există nicio posibilitate de valorificare sau recuperare, deoarece societatea a fost radiată din Registrul Comerțului ca urmare a falimentului. De asemenea, CJ a pierdut 1,9 milioane de lei, contravaloarea acțiunilor pe care le avea la Apa Grup, societate care a intrat în insolvență acum 10 ani.

Consilierii județeni au luat act de pierderile financiare și au adoptat o hotărâre prin care se diminuează activele financiare ale județului cu 2,5 milioane de lei.

Cine a fost Parc Industrial

Societatea Parc Industrial S.A. Botoșani a fost înființată la inițiativa fostului președinte al CJ Botoșani, Florin Țurcanu, în 2013, având ca acționari și fondatori CJ-ul și consiliile locale Dorohoi, Bucecea, Flămânzi, Mihai Eminescu și Răchiți. Inițial, societatea a avut ca domeniul principal de activitate fiind „administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract” și trebuia să dezvolte parcuri industriale la nivelul județului, doar că a sfârșit prin a administra o piață agroalimentară la subsolul mall-ului care s-a închis imediat pentru că nu era vizitată de nimeni. Singurul câștigător a fost administratorul mall-ului care a încasat chiria pe întreaga durată a contractului.

Societatea a fost o gaură neagră, acumulând pierderi an de an până a intrat în faliment.

Cine a fost Apa Grup

Apa Grup este una dintre entitățile care de-a lungul anilor au furnizat apă botoșănenilor. A fost înființată în 2005, când fosta Regie Autonomă Județeană de Apă, RAJ Apa, a fost sufocată de datorii.

Nici Apa Grup nu a avut o viață prea lungă, din cauza managementului defectuos care în doar cinci ani a îngropat-o în datorii, făcând astfel imposibilă posibilitatea de a accesa fonduri europene pentru înființarea și modernizarea rețelei de apă. În 2010, președintele de atunci al CJ, democrat-liberalul Mihai Țâbuleac decidea înființarea unei noi societăți, Nova Apaserv, prin transferul celei mai mari părți a activelor importante de la Apa Grup, care a rămas doar cu niște ciurucuri și cu datoriile acumulate. „Este problema Fiscului să recupereze datoriile de la Apa Grup. În ultimii 15 ani nu s-a făcut niciun efort pentru a recupera aceste datorii şi am fost nevoiţi să găsim o soluţie pentru a nu lăsa populaţia fără apă. Nu vreau să dau socoteală pentru ce au făcut alţii, înaintea mea. Voi da socoteală pentru ce fac eu şi asta este cea mai bună soluţie”, declara atunci Țâbuleac.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer senin
0.6 ° C
1.6 °
-0 °
83 %
5.2kmh
1 %
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
3 °
mie
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...