spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTRapița nu mai este recolta vedetă a județului

Rapița nu mai este recolta vedetă a județului

♦ Acum câțiva ani, rapița era o cultură pe care foarte mulți fermieri o aveau în portofoliu, dar din cauza secetei din ultimii ani, care a dus la pierderea a mii de hectare înființate în toamnă, aceștia au renunțat masiv la a mai cultiva planta pentru biocumbustibil

O nouă recoltă slabă de rapiţă în județ și chiar în întreaga țară a pus sub presiune oferta europeană de rapiță. Chiar dacă în alte părţi ale lumii recoltele sunt în creştere, piața mondială este într-un dezechilibru mai mult decât evident.

Seceta din acest sezon a dus la diminuarea producţiei la hectar la culturile de rapiţă, atât la nivel local, cât și național. Și ca și cum condițiile meteo nu ar fi fost de ajuns, fermierii s-au confruntat şi cu o înmulţire a insectelor după ce un pesticid a fost interzis în Uniunea Europeană.

O treime din cultură distrusă de secetă

La nivelul județului Botoșani, în toamna trecută au fost înființate aproximativ 7.000 de hectare cu rapiță, dar din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, o toamnă secetoasă continuată cu o iarnă foarte săracă în zăpadă și cu o primăvară uscată, au făcut ca până la recoltare să rămână în cultură aproximativ 4.800 de hectare, de pe care s-au recoltat, în medie, 2,2 tone, adică cu o trei sute de kilograme mai mult decât producția medie la nivel național. „La rapiţă, dacă producţia medie anul trecut a fost de 2,3 tone pe hectar, anul acesta este de 1,9 tone pe hectar. Şi aici s-a înregistrat o scădere semnificativă, din cauza secetei extreme care s-a instalat în toamna anului trecut, iar în acest an deşi în ultima perioadă au fost precipitaţii chiar din abundenţă, în anumite zone ale ţării şi mai ales în Dobrogea, în sudul Moldovei, sunt încă zone care sunt puternic afectate de secetă”, declara recent ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Acesta le promitea fermierilor că pe la jumătatea lunii vor primi despăgubiri de „1.002 lei pentru hectarul de rapiţă” afectat de secetă.

S-a înființat noua cultură

În ciuda problemelor pe care le ridică această cultură, fermierii botoșăneni continuă să o mențină în portofoliu. „Deja s-au înființat câteva mii de hectare, estimez cam jumătate din ceea ce se va cultiva în noul sezon agricol. Rapița nu poate să o cultive orice fermier, pentru că este o cultură destul de pretențioasă și necesită tehnologie și cunoștințe, dar la noi în județ avem potențial”, a declarat Cristian Delibaș, directorul executiv al Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Botoșani.

Agricultorii europeni renunță la cultură

Nu aceeași situație este la nivel național și chiar european, unde, în ciuda cererii tot mai mari, suprafețele cultivate cu rapiță au ajuns să ocupe ocupă doar 30% din spaţiul pe care îl ocupa în urmă cu patru ani. Fermierul britanic Joseph Hodges, citat de Bloomberg, a explicat că a decis să diminueze suprafaţa însămânţată cu rapiţă pentru a da prioritate mazării şi leguminoaselor, pentru că „rapiţa a devenit o cultură cu grad mare de risc”. „Însămânţările au fost reduse semnificativ şi mă aştept să fie reduse şi anul viitor”, spune Joseph Hodges.

În aceste condiţii, Departamentul american al Agriculturii estimează că recolta de rapiţă a UE ar putea coborî la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani.

Prețuri substanțial mai mari

Producţia slabă din UE semnalează un nou an de importuri mari. Producţiile bune din Canada şi Australia nu vor fi suficiente pentru a compresa pierderile suferite în Europa, astfel că stocurile mondiale ar putea ajunge la jumătate faţă de nivelul la care erau în urmă cu doi ani. Astfel, prețul pentru o tonă de rapiță a ajuns la Bursa Euronext de la Paris să oscileze în jurul a 1.900 de lei tona, adică cu aproximativ 300 de lei pe tonă mai mult decât acum un an.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
90 %
2.2kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...