Expresia „a plânge cu lacrimi de crocodil” se referă la cineva care arată, într-o anumită împrejurare, emoții precum regretul, jalea, întristarea sau mila, fără a le simți în realitate, fiind de fapt ipocriți în legătură cu situația. Cei care plâng cu lacrimi de crocodil sunt nesinceri, emoțiile lor nu sunt reale, nu le este milă de persoana pentru care plâng și nu le pare rău pentru acțiunile lor. Expresia derivă dintr-o credință străveche potrivit căreia crocodilii varsă lacrimi în timp ce își consumă prada și, ca atare, este prezentă în multe limbi moderne, mai ales în Europa, fiind de proveniență latină. O serie de proverbe atribuite lui Plutarh, scriitor și moralist grec, arată că sintagma era bine cunoscută în antichitate, fiind comparat comportamentul crocodilului cu persoanele care doresc sau provoacă moartea cuiva, lamentându-se apoi public pentru acea moarte. Povestea lacrimilor de crocodil a fost răspândită pe larg în engleză în secolul al XIV-lea, în „Poveștile călătoriilor lui Sir John Mandeville”, un presupus cavaler ale cărui istorisiri referitoare la ținuturi, oameni și animale din Asia și Africa l-au influențat și pe Cristofor Columb. „În acea țară și în toată India cresc o mulțime de crocodili, care sunt un fel de șerpi lungi. Și noaptea locuiesc în apă, iar ziua urcă pe uscat, în stânci și în peșteri. Și nu consumă carne toată iarna, dar mint ca într-un vis, la fel ca șerpii. Acești șerpi îi ucid pe oameni și îi mănâncă plângând; iar atunci când mănâncă, mișcă maxilarul superior și nu pe cel inferior și nu au limbă”. Un alt scriitor, mai târziu, oferă o altă explicație pentru lacrimi: „Nu există multe fiare care pot plânge, dar așa e natura crocodilului care, pentru a pune un om în pericol, va plânge și va suspina, dar deodată îl va înșfăca”. Autorul se referă și la o poveste mai veche, în care crocodilii au plâns în timpul și după ce au mâncat un om, repetând morala creștină standard că aceasta însemna o falsă pocăință, la fel ca a lui Iuda, care plângea după ce-L trădase pe Iisus. Expresia a ajuns și în literatură, Shakespeare fiind cel mai reprezentativ autor, care folosește în mai multe dintre operele sale ambele versiuni ale motivului lacrimilor de crocodil, ca un truc și ca o falsă pocăință. De exemplu, în Scena I, Actul IV din „Othello”, personajul principal cu același nume caută să se autoconvingă de faptul că iubita lui soție, Desdemona, îl trădase: „Dacă acest pământ ar putea musti de lacrimile femeii,/ Fiecare lacrimă pe care o varsă ar fi una de crocodil”. Care este, însă, adevărul științific? S-a constatat că în timp ce crocodilii pot și chiar generează lacrimi, acestea nu sunt legate de emoții. Lichidul din canalele lacrimale are rolul de a curăța și umezi ochiul, iar acest lucru se poate observa cel mai bine atunci când crocodilii sunt pe uscat de ceva vreme, iar ochii li s-au uscat. În cazul crocodililor americani și al celor de apă sărată, lacrimile ajută la eliminarea excesului de sare pe care o iau odată cu mâncarea. În viața cotidiană există numeroase situații în care se varsă lacrimi de crocodil, aceasta neînsemnând că se plânge fizic: politicieni care se disculpă pentru faptele de corupție și care regretă nu faptele lor, ci că au fost prinși, bogătașii care varsă lacrimi de crocodil pentru cei săraci, nefăcând nimic pentru a-i ajuta, angajatorii care îi disponibilizează pe angajați, care spun că regretă acest lucru, dar de fapt se bucură când angajatul părăsește compania etc. În concluzie, nu vă lăsați păcăliți de lacrimile de crocodil ale nimănui, pentru că emoția exprimată înseamnă mult mai puțin decât credeți!
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
Caricatură americană înfățișându-l pe președintele american Ulysses S. Grant curtându-i pe alegătorii evrei, vărsând lacrimi de crocodil pentru persecutarea lor în Rusia, deși în calitate de general îi eliminase din rândurile armatei americane.
Casa Albă vărsând lacrimi de crocodil pentru drepturile omului din Siria. Nimic despre drepturile omului locuitorilor din Bahrain, Yemen sau Egipt. Caricatură din 2011, ilustrând poziția americană față de „primăvara arabă”, un val de mișcări de protest declanșat la sfârșitul lui 2010 în mai multe țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, majoritatea arabe, împotriva regimurilor totalitare.
