luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTPensionarii nu se mai înghesuie la tratament

Pensionarii nu se mai înghesuie la tratament

♦ Numărul pensionarilor carei vor să plece la tratament în stațiuni este mai mic din cauza contextului epidemiologic actual

În urmă cu un an, pensionarii se băteau, la figurat vorbind, pe biletele de tratament subvenţionate pe care puteau să le achiziționeze prin intermediul Casei Județene de Pensii (CJP) Botoșani. Acum însă, situația s-a întors cu 180 de grade, funcționarii CJP nereușind să valorifice biletele ce le-au fost repartizate de la nivel național.

Scădere substanțială pentru fiecare serie

În prezent se valorifică biletele puse la dispoziție pentru seria a 14-a de tratament, care va începe pe data de 12 septembrie. Pentru aceasta, județului Botoșani i-au fost aprobate 183 de bilete. Distribuirea acestora a început de două luni. În seria a 9-a, cea de la care s-a reluat distribuția biletelor de tratament, au fost alocate județului 15 bilete și toate au fost vândute.

Începând cu seria a 10-a, numărul biletelor puse la dispoziția pensionarilor botoșăneni a început să crească, dar a rămas sub numărul biletelor valorificate cu un an în urmă. Cu toate acestea nici acestea nu au fost vândute în totalitate. De exemplu, în ultimele două serii de tratament, a 12-a și a 13-a, au plecat pensionarii 156, respectiv 177, reprezentând grade de valorificare de 80%, respectiv 85%.

Însă, dacă ne comparăm cu anul trecut, numărul celor care au avut curajul să plece la tratament în actualul context epidemiologic este mult mai mic. Astfel, în seria a 12-a din 2019 s-au valorificat de către CJP Botoșani 246 de bilete, adică cu aproape 60% mai mult decât în acest an, în timp ce în seria a 13 de anul trecut au plecat în stațiuni 201 persoane, cu aproape 15% mai mult în acest an. În seria a 14-a, echivalentul celei care se valorifică în acest moment, au plecat anul trecut 194 de pensionari. Chiar dacă funcționarii CJP Botoșani ar reuși să valorifice toate biletele puse la dispoziție în acest an, 183, tot ar fi mai puține decât anul trecut.

Pensionarii preferă tot litoralul

„Ținând cont de situația actuală, numărul solicitanților de bilete de tratament este în scădere față de anul trecut. Chiar și așa, rămân în topul preferințelor stațiunile de pe le litoral, Vatra Dornei și Nicolina (Iași)”, a declarat Cristina Anton, directorul executiv al CJP Botoșani.

La începutul anului, pensionarii botoșăneni s-au înghesuit să-și depună solicitări de bilete de tratament. Numărul cererilor a ajuns astfel la 3.816. CJP Botoșani a primit 787 de bilete din care a reușit să valorifice 663, adică aproximativ 85%. Numărul pensionarilor care mai vor să plece la tratament a scăzut simțitor odată cu pandemia de Covid. Frica de a se infecta, dar și faptul că multe dintre procedurile medicale au fost suspendate i-a determinat pe aceștia să renunțe la cererile depuse.

Regulile de acordare a biletelor

Regulile de acordare a biletelor de tratament au rămas aceleaşi. Contribuţia individuală la costul biletului este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie din luna anterioară celei în care se efectuează repartiţia sau de 50% din valoarea biletului, în care pensia este mai mare. Valoarea biletului este de 1.792,6 lei la hotelurile de două stele și de 1.879 de lei la hotelurile de trei stele.

În acest an au fost alocate 370 de milioane de lei pentru biletele de tratament subvenționate, adică pentru aproximativ 200.000 de beneficiari, doar că timp de peste două luni distribuirea biletelor de tratament a fost suspendată.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.2 ° C
-0.4 °
-3.3 °
74 %
1.3kmh
12 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °
vin
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...