Luni, pe 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au depistat în trafic, pe drumul județean DJ 207 N, pe raza comunei Cristești, un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din localitate.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult de atât, întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acuzat de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, tânărul va fi anchetat penal.