Asociaţia Geeks for Democracy anunţă că observatorii independenţi din secţiile vot la alegerile locale din 27 septembrie vor fi echipaţi cu viziere, mănuşi, măşti şi dezinfectant.
”Mai este doar o lună până la alegerile locale din 27 septembrie 2020 şi românii încep să se înscrie ca observatori independenţi în cele 18.000 de secţii de votare din toată ţara. Peste 4.000 de observatori au fost acreditaţi pe platforma FiecareVot.ro pentru monitorizarea procesului electoral din 2016 până acum, însă anul acesta organizatorii se tem că pandemia va duce la o scădere a numărului celor care aleg să vegheze voluntar la bunul mers al votării”, se arată într-un comunicat al Geeks for Democracy.
Potrivit Ralucăi Paraschiv, reprezentant al asociaţiei, „votul trebuie să rămână relevant şi în vremea COVID-19, prin prezenţă semnificativă a cetăţenilor la urne şi a observatorilor independenţi în secţii”. “De aceea, am pregătit un kit de siguranţă pentru cei care se înscriu: vizieră, mască, mănuşi, dezinfectant şi instrucţiuni clare privind măsurile de protecţie”, explică Paraschiv.
Observatorii independenţi se pot înscrie online
Potrivit sursei citate, până pe 24 septembrie, observatorii independenţi se pot înscrie online pe fiecarevot.ro şi o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale din toată ţara se va ocupa de acreditare şi training. Înainte de prezenţa fizică în secţia de vot, observatorii vor primi echipamente de protecţie şi indicaţii foarte clare cum să se protejeze de COVID-19, respectând recomandările specialiştilor şi legislaţia în vigoare.
Înscrierea ca observator se face exclusiv online. Cei înscrişi pot monitoriza mai multe secţii de votare în ziua alegerilor într-o echipă mobilă cu minimum doi observatori. Recomandarea organizatorilor este ca, pentru o siguranţă sporită, anul acesta echipele mobile să fie formate din rude sau prieteni apropiaţi.
„Observarea alegerilor vizează exclusiv integritatea procesului electoral, de aceea, observatorii trebuie să fie fără excepţie imparţiali, să nu facă parte din partide politice şi să nu se implice în campania electorală. Toţi observatorii independenţi încep activitatea din ziua alegerilor la 6:30 dimineaţa, odată cu deschiderea secţiilor de votare, şi o încheie după ora 21,00, odată cu terminarea numărării voturilor. În ziua scrutinului, fiecare observator va folosi o aplicaţie de monitorizare special realizată şi va fi în legătură continuă cu echipa FiecareVot, online şi printr-un call-center special creat”, se mai arată în comunicat.
Proiectul „Fiecarevot contează!” a fost lansat în 2016
Proiectul „Fiecarevot contează!” a fost lansat în 2016 la iniţiativa Geeks for Democracy, comunitate civică formată din tineri specialişti din IT, comunicare, digital.
Printre cei înscrişi ca observatori independenţi la ediţiile trecute s-au aflat numeroase persoane publice, influencers, antreprenori. Primele două legitimaţii de observator independent emise la alegerile europarlamentare din 2019 au aparţinut lui Mihai Şora şi soţiei sale.
Recrutarea şi validarea observatorilor, obţinerea acreditării, organizarea sesiunilor de training online şi offline, coordonarea echipelor de observatori şi susţinerea activităţii acestora în ziua alegerilor, precum şi raportarea concluziilor se realizează încă de la prima ediţie în parteneriat cu 10 organizaţii nonguvernamentale şi civice active la nivel naţional: Expert Forum, Observatorul Electoral, Code for Romania, Rezistenţa TV, CENTRAS, Declic, TechSoup, Centrul pentru Resurse Civice (Constanţa), Civica (Iaşi) şi Centrul pentru Studiul Democraţiei (Cluj).
FiecareVot a fost recompensat cu Premiul I la Gala Societăţii Civile 2017, secţiunea Comportament civic şi Participare publică, precum şi cu Golden Award for Excellence la Romanian PR Award, ediţia a XV-a.