miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăLocal BTBotoșănean prins cu peste o sută de kilograme de trufe

Botoșănean prins cu peste o sută de kilograme de trufe

Poliţiştii Biroului Rutier Bacău au depistat un bărbat de 31 ani, din judeţul Botoşani, care transporta peste 130 de kg trufe, fără documente. Cazul a fost descoperit vineri seară, după ce poliţiştii au oprit pentru control un autobuz condus de botoșănean, care circula pe strada Micov din Bacău.

„Cu ocazia verificărilor specifice, s-a constatat prezenţa, în portbagajul destinat depozitării de colete, a 5 saci în care era transportată marfă pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta aviz de însoţire sau alte documente care să justifice activitatea de transport. În urma verificărilor suplimentare, a rezultat că marfa transportată reprezenta cantitatea de aproximativ 130 kg de trufe”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău.

Ulterior, poliţiştii au sesizat Direcţia Silvică Bacău, reprezentanţii acesteia cântărind cantitatea totală de 139,2 kg trufe, în valoare de aproximativ 18.000 de lei. Botoșăneanul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de trufe a fost confiscată şi predată Direcţiei Silvice Bacău.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
10.6 °
8.9 °
79 %
2.7kmh
100 %
mie
9 °
J
8 °
vin
15 °
S
17 °
D
1 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...