spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTAccident făcut aproape de comă alcoolică (video)

Accident făcut aproape de comă alcoolică (video)

Un bărbat de 65 de ani a ajuns la spital după ce s-a suit la volan aproape de comă alcoolică. Bărbatul a provocat un accident soldat cu avarierea propriei maşini.

Acesta se deplasa la volanul unui autoturism marca Volkswagen, sâmbătă seară, pe drumul ce leagă Botoşani de Tudora. În apropiere de Vorona, acesta a intrat cu viteză într-o curbă la stânga, iar maşina a ieşit de pe carosabil.

Autoturismul condus de bărbat a ajuns cu partea din dreapta în şanţul de pe marginea drumului, după care a izbit violent un cap de pod. Alarmaţi de zgomotul produs, mai mulţi săteni au sărit în ajutorul şoferului. Unul din ei a sunat la 112, spunând că bărbatul era lovit la cap şi abia îşi putea menţine echilibrul, după ce a ieşit din maşină.

La faţa locului au ajuns o ambulanţă şi un echipaj de poliţie. Deşi rănit uşor la faţă, bărbatul a spus că refuză trnsportu la spital. În momentul în care au început să discute cu el, oamenii legii au realizat şi de ce îşi menţinea greu echilibrul. Nu vreun traumatism cranian era de vină, ci starea aproape de comă alcoolică. “Pacientul prezenta câteva plăgi escoriate la nivelul feţei şi a refuzat transportul la spital. A fost mai greu să ne înţelegem cu el, însă, din cauza stării avansate de ebrietate. Ne tot spunea să îl ducem acasă cu ambulanţa, dacă tot am ajuns până acolo”, a spus un asistent din cadrul SJA Botoşani.

Cu toate că se observa clar că bărbatul era băut, acesta nega vehement acest lucru. Totul s-a lămurit în momentul în care a fost testat cu aparatul etilotest. Acesta indica o concentraţie de 1,15 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul avea dificultăţi reale de a se ţine pe picioare, acesta fiind ulterior luat de o maşină de poliţie şi dus la Urgenţe pentrua i se preleva probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...