marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTLocuință mistuită de flăcări. O familie a rămas pe drumuri

Locuință mistuită de flăcări. O familie a rămas pe drumuri

O familie cu trei copii din comuna Cristinești a rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu care le-a distrus locuința. Flăcările au izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar focul a fost stins cu ajutorul pompierilor militari. „La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă şi o ambulanță SMURD. La sosirea forțelor de intervenție, casa, care avea o suprafață de circa 50 de metri pătrați, ardea în totalitate, acoperișul fiind prăbușit în interior. Persoanele s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor, cei trei copii fiind luați de bunicii care locuiesc la două case distanță”, a arătat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

Proprietarul locuinței, un bărbat în vârstă de 29 ani, a suferit un atac de panică și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Incendiul a fost stins într-un final, însă locuința a fost distrusă în totalitate. Intervenția pompierilor a fost una riscantă întrucât în interiorul locuinței se afla și o butelie de aragaz, care risca să explodeze. Pompierii au reușit să intre printre flăcări și au scos-o la timp, înlăturând astfel pericolul de explozie.

Reprezentanții ISU Botoșani cred că incendiul a fost generat cel mai probabil de un scurtcircuit electric. Flăcările s-au extins cu repeziciune la întreaga locuință din cauza gazului provenit de la butelia care era deschisă. Asta pentru că focul a distrus furtunul de alimentare care făcea legătura între aragaz și butelie, iar gazul emanat s-a aprins imediat și a întreținut arderea.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
0.1 ° C
1.6 °
-0.6 °
68 %
2.2kmh
72 %
mar
7 °
mie
6 °
J
5 °
vin
8 °
S
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se întoarce iar primăvara un pic, după aia vine vara direct.

EDITORIAL

Miliarde de pixeli sunt risipiți în toate mediile electronice pe ce spun și fac cei 11 candidați la președinție. Sunt întorși pe toate fețele,...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...