Mai multe ziare locale anunțau deschiderea, pe 3 aprilie 2005, „când s-au marcat 455 de ani de la prima atestare documentară a localității”, a unui muzeu sătesc în Cucorăni, „fondat la inițiativa învățătorilor Cecilia și Sergiu Manolache” (Monitorul de Botoșani din 18 aprilie 2005).
„Satul Cucoreni, consemnează autorii Marelui Dicționar Geografic al României, este foarte vechi. Legenda spune că este format din alte 3 sate, care au existat pe moșia Cucoreni si anume: Seliștia (poate vechii Cucoreni) Văleni și Tănăsești. Prin Cucoreni, în vechime, trecea vechiul drum de la Botoșani la Suceava” (Volumul II, București, 1899, p. 796).
În condica Liuzilor, în 1803, erau trecute, pentru Cucorăni, următoarele:
„Cucorăni a căminarului Iordache Bucșenescu, loc îndestul, are 70 liuzi, cu bir anual 1292
Breslașii ottam a căminarului Iordache Bucșenescu erau 13 liuzi, cu bir anual 120” (citat după: Gh. Ghibănescu, Bașoteștii și Pomârla (studiu genealogic și istoric), Iași, 1929, p. 37).
Moșia intră în posesia lui Anastasie Bașotă în 1854, când „cunoscutul proprietar al Pomârlei din ținutul Dorohoi, cumpără la mezat moșia Cucorănii, Loieștii și a cincea parte din Ipotești de la moștenitorul postelnicului Emanoil Manu” (Gh. Ungureanu, Eminescu în documente de familie, București, 1977, p. 12).
În biserica ctitorită de A. Bașotă se păstrează portretul în mărime naturală a acestuia.
Despre biserica actuală, inscripția de deasupra ușii precizează: „la anul 1855 Mai 1, sau început zidirea/ acestui sfînt locaș prin stăruința / logofătului Anastasie Bașotă pentru / lauda lui Dumnezău și sau desăvârșit cu toate înzestrările la anul 1856”. Inscripția de pe unul dintre clopote și cărțile vechi păstrate în biserică fac dovada existenței aici a unei biserici de lemn anterior anului 1818: „acest <clopot> al sfântului Nicolae, cel din Cucorăni din <ținutul> Botoșani s’a prefăcut la anul 1818 Iulie 15”.
Prima școală a fost înființată la Cucorăni în 1876, iar registrele acestei școli se mai păstrează încă.
Satul Cucorăni a dat și numele comunei din secolul XIX.
Nu doar aceste puține date istorice prezentate de noi constituiau argumentul înființării unui muzeu la Cucorăni. Școlile și numele pe care le-a dat localitatea, ocupațiile din timpuri vechi – agricultura, meșteșugăritul, comerțul, reprezentate prin instrumentarul păstrat –, despre care cititorul interesat poate afla din monografia prof. Sergiu Manolache, Sub zodia Luceafărului (Iași, Junimea, 2014) au fost și acestea argumente obiective pentru a marca un nou punct turistic („o emblemă muzeistică, culturală, oricum atât de binevenită și onorantă”, cum o numea Ionel Bejenaru – Jurnalul de dimineață, 6 aprilie 2005) în Botoșani.
Muzeul se afla în spațiul cancelariei școlii din Cucorăni. După renovarea școlii, s-a considerat că spațiul respectiv nu mai poate găzdui muzeul. Autoritățile decid, Dumnezeu dispune, omul alege… Colecțiile muzeului – tot ce adunase de-a lungul anilor neobositul profesorul Sergiu Manolache – au fost donate Memorialului Ipotești, intrând în patrimoniul acestuia și îmbogățind colecția de documente din Fondul Documentar Ipotești, expoziția etnografică din Casa țărănească de epocă (Casa Papadopol) sau fragmentele expoziționale din vilele de cazare ale Memorialului Ipotești.
Aducem și pe această cale mulțumiri distinsei familii Manolache, asigurându-i de buna păstrare și valorificare a obiectelor și documentelor donate Memorialului.
Ala Sainenco, Memorialul Ipotești