Un bărbat căzut într-un boschet a fost dus la Urgenţe, apoi internat la Psihatrie, din cauza stării în care era. Ulterior a mers la Poliţie şi a reclamat că nu mai avea 10.000 de lei în portofel.
Incidentul a avut loc la începutul săptămânii trecute. Bărbatul, de 50 de ani, a fost văzut de mai mulţi trecători căzut în centrul oraşului, într-un tufiş. Oamenii au sunat la 112, iar un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA) a ajuns la faţa locului.
Dormea cu 10.000 de lei asupra lui în portofel
Bărbatul deja începea să îşi revină, părând băut, iar cadrele medicale au ajuns la el pentru a-i acorda asistenţă medicală. La un moment dat, acestea i-au cerut buletinul pentru a-i nota datele de identificare. Bărbatul a scos portofelul şi le-a spus că i-au dispărut 10.000 de lei, acuzând, voalat, că aceştia ar fi avut ceva de-a face cu acest lucru. Întâmplător, prin zonă se afla şi o patrulă a Poliţiei Locale. Cadrele medicale au povestit poliţiştilor de incidentul respectiv. Ulterior, l-au transportat la Urgenţe, pentru a fi evaluat şi tratat, dacă era cazul.
Din cauza stării în care era, însă, medicii au decis transferul lui la Secţia de Psihiatrie, unde a rămas internat până a doua zi, când şi-a revenit. De la spital a mers însă glonţ la poliţie, unde a depus o plângere pentru dispariţia celor 10.000 de lei din portofel.
Poliţiştii au deschis o anchetă
Acum poliţiştii au demarat o anchetă, fiind deja chestionate cadrele medicale de la Ambulanţă, dar şi Urgenţe. Astfel, urmează a se stabili şi dacă bărbatul avea la el acea sumă de bani. „A fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate pe faptă. Urmează să stabilim cu exactitate împrejurările în care s-ar fi produs fapta, iar în funcţie de rezultate se vor dispune măsuri conform prevederilor legale”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul e cuvânt al IPJ Botoşani
Potrivit unor surse din anchetă, însă, se pare că bărbatul era şi un împătimit al jocurilor de noroc. Faptul că a pierdut o sumă mare de bani l-ar fi făcut să spună că ar fi fost jefuit, de teama soţiei.