Un bărbat în vârstă de 51 de ani, implicat în scandalurile din municipiul Dorohoi de la sfârșitul lunii trecute, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub acuzația de tentativă de omor. Sergiu Bili Dumitru este acuzat că în timpul incidentelor violente i-ar fi înjunghiat pe alți doi localnici, Nicolae I. și Viorel A., care au ajuns ulterior la spital și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Dosarul penal întocmit pe numele dorohoianului a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Botoșani, însă până la pronunțarea unei sentințe definitive bărbatul va beneficia de prezumția de nevinovăție.
Agresiunile au avut loc începând cu data de 20 iulie a.c., când mai multe persoane din municipiul Dorohoi au fost implicate în trei incidente violente. În urma confruntărilor care au avut loc pe stradă, dar și în piața municipiului, trei persoane au ajuns la spital cu diferite leziuni.
Pentru a liniști spiritele, autoritățile au organizat, pe 29 iulie a.c., 13 percheziții domiciliare, fiind puse în aplicare 24 de mandate de aducere. Astfel, mai multe persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean, urmând să fie cercetate sub acuzațiile de tentativă de omor, ultraj, violare de domiciliu, loviri și alte violențe precum și tulburarea ordinii și liniștii publice. Descinderile s-au soldat atunci cu arestarea a doi suspecți, printre care Sergiu Bili Dumitru, și plasarea sub control judiciar a altor trei.
Operațiunea a fost organizată de Serviciul de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Dorohoi, a lucrătorilor din cadrul Serviciului pentru Combaterea Criminalității Organizate, a Inspectoratului de Jandarmi Județean, a luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și a Poliției Locale Dorohoi, cercetările derulându-se sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani și Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi.