O femeie în vârstă de 62 de ani, din municipiul Botoșani, a fost găsită fără suflare în apartamentul propriu, luni după-amiază.
Rudele botoșănencei, care locuia pe strada Vârnav, au apelat 112 în jurul orei 14:00, precizând că aceasta nu a mai fost văzută de câteva zile de către vecini și nu putea fi contactată telefonic. La fața locului s-au deplasat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) și unul de pompieri, cel din urmă ajutând cadrele medicale să pătrundă în imobilul situat la etajul al doilea, precum și echipaje de poliție și Medicină Legală.
Cadrele medicale nu au putut face însă decât să constate decesul. Pacienta suferea și de afecțiuni diabetice, potrivit unui medic din cadrul SJA Botoșani.
Corpul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei, urmând ca poliţiştii să ia măsurile ce se impun în funcţie de rezultate.